Anul trecut, cele 44 de agenții de publicitate și strategie de comunicare, monitorizate de „Forbes România”, au înregistrat o cifră cumulată de afaceri mai mare cu 13,8% față de 2022. Profitul net cumulat a fost mai mic cu 5,2% față de anul precedent.
În 2023, 44 de agenții de creație și strategie de comunicare au realizat afaceri cumulate de 157,3 milioane de euro, în creștere cu 13,8% față de 2022, potrivit bilanțurilor financiare depuse la Ministerul Finanțelor și calculate la cursul mediu BNR de 4,94 lei/euro.
Profitul net cumulat a fost de 8,84 milioane de euro, în scădere cu 5,2% față de cel din anul precedent. Este al doilea an consecutiv în care acest indicator este mai mic pentru piața agențiilor de publicitate. Rata profitului 5,6% față de 6,7% în 2022.
În clasamentul celor 44 de agenții monitorizate, majoritatea având servicii de comunicare digitală, iar unele chiar și servicii de vânzare a spațiilor media, doar șase au raportat pierderi. 23 de companii au raportat cifre de afaceri mai mari de un milion de euro.
Agențiile au avut în total 1.112 angajați, față de 1.094 în 2022. Companiile cu cel mai mare număr de angajați sunt: Lion Communication Services (232), Mercury 360 Communications (232), Ogilvy&Mather Advertising (151), Geometry Global România (98) și Jam Session Agency (57).
Lion Communication Services S.A., companie deținută în România de rețeaua internațională Publicis Groupe, a avut o cifră de afaceri de 39,6 milioane de euro, în creștere cu 7,6% față de 2022. Profitul net s-a ridicat la 650.000 euro, în scădere cu 32% față de anul anterior.
Lion Communication Services S.A. operează mai multe entități din domeniul comunicării, care nu au personalitate juridică: Publicis, Leo Burnett, Saatchi&Saatchi+The Geeks, MSL The Practice (PR) și toate diviziile acestora. Activitățile și raportările acestor divizii se înregistrează pe firma Lion Communication Services S.A.
În top n-a fost inclusă agenția full-service B.V. McCann-Erickson, aceasta figurând în topul agențiilor de media 2023, pentru că divizia de creație McCann/Creative Services (fără personalitate juridică) are o pondere mai redusă în cifra de afaceri decât divizia de media Universal McCann (fără personalitate juridică). B.V. McCann-Erickson a raportat, în 2023, o cifră de afaceri de 68,1 milioane de euro și un profit net de 2 milioane de euro.
Agențiile care au raportat cele mai mari profituri la sfârșitul anului 2023 sunt: Ogilvy&Mather Advertising (1,01 milioane euro), Jam Session Agency (993.207 euro), Mercury 360 Communications (812.466 euro), Geometry Global România (639.184 euro), Headvertising (608.014 euro), Tonica Group (603.165 euro) și Propaganda Creative Services (504.065 euro).
Printre agențiile care au înregistrat creșteri ale cifrelor de afaceri față de anul 2022 se numără: Ogilvy&Mather Advertising (18%), Mercury 360 Communications (21,5%), Geometry Global România (21%), Propaganda Creative Services (63%), Jam Session Agency (9,2%), Godmother (17,8%), Propaganda Marketing Resource (51,3%), Cohn&Jansen Advertising (18,7%), Tempo Advertising (32,7%), DDB Advertising (21,8%), Pastel (32,8%), Headvertising (26,2%), Mullen Lowe (8%), Brand Buzzers (34,8%), AMM Design (10,2%), Minio Studio (63,7%) și The Mansion Advertising (68,8%).
Agenții care au înregistrări scăderi ale cifrelor de afaceri față de 2022: Tonica Group (-4,2%), FCB Bucharest (-7%), Papaya Advertising (-35,5%), Sonica Works (-37,3%), Bloom Communication (-2,4%), GMP Community (-35%), Rusu+Borțun Brand Growers (-48,6%), The Syndicate (-43%) și Armada Marketing (-54,3%).
Notă: Agențiile Propaganda Creative Services și Propaganda Marketing Resource fac parte din grupul de comunicare Propaganda.