După o perioadă în care Grupul a înregistrat rezultate financiare nu tocmai satisfăcătoare, directorul executiv al Nestlé, Mark Schneider, a anunțat că va demisiona.
Schneider, care a fost director executiv al grupului timp de opt ani, „a decis să renunțe la pozițiile sale de CEO și membru al consiliului de administrație”, anunță Nestlé, potrivit Financial Times.
CEO-ul Nestlé, Mark Schneider, a renunțat în mod neașteptat la postul său.
Conform platformei RetailDetail.eu, gigantul elvețian spune că Schneider a decis să renunțe la postul său după ce a condus compania timp de opt ani, perioadă în care s-a concentrat pe dezvoltarea categoriilor precum cafeaua, hrana pentru animale de companie și produsele pentru sănătate.
Rezultatele au fost totuși dezamăgitoare în ultimele trimestre, grupul observând că tot mai mulți consumatori reduc numărul de alimente achiziționate din cauza inflației continue.
Succesorul lui Schneider este francezul Laurent Freixe. Acesta lucrează pentru multinațională din anul 1986 și este membru al comitetului executiv de 16 ani.
În prezent, Laurent Freixe este CEO al Nestlé America Latină, unde a raportat rezultate semnificative.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.