Vienna Insurance Group a obţinut în primul semestru din acest an prime brute subscrise de 7,9 miliarde de euro, în creştere cu 7,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Totodată, profitul înainte de impozitare a urcat la 481 milioane de euro, mai mare cu 3,9%, potrivit unui comunicat al grupului.
“Rezultatele obţinute de VIG în prima jumătate a anului 2024 demonstrează o creştere puternică pe toate pieţele grupului şi pe toate liniile de business. Datorită acestei evoluţii excelente, confirmăm perspectivele pozitive pentru exerciţiul financiar 2024, cu un profit solid înainte de impozitare, la limita superioară a intervalului planificat de 825 milioane de euro, până la 875 milioane de euro”, explică Hartwig Loger, director general al Vienna Insurance Group.
În prima jumătate a anului 2024, volumul total al primelor brute subscrise a crescut cu 7,9% faţă de anul precedent, la 7,886 miliarde de euro. Primele au crescut nu numai pe toate pieţele, ci şi pe toate liniile de business. O creştere semnificativă a primelor s-a înregistrat pe segmentul Pieţelor Speciale (Germania, Georgia, Liechtenstein şi Turcia), cu un avans de 32,0%, în regiunea ECE extinsă (Albania inclusiv Kosovo, Ţările Baltice, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Moldova, Macedonia de Nord, România, Serbia, Slovacia şi Ucraina) cu o creştere de 11,5%, şi în Austria, cu o creştere a primelor de 6,5%.
Veniturile din asigurări au crescut la 5,919 miliarde de euro (+10,0%), în principal datorită creşterii pe segmentul asigurărilor de proprietăţi şi răspunderi.
Vienna Insurance Group (VIG) este principalul grup de asigurări în întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est (ECE). Peste 50 de companii de asigurări şi fonduri de pensii din 30 de ţări fac parte din acest grup. Acţiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 şi la Bursa de Valori din Budapesta din 2022.