FacebookTwitterLinkedIn

Vânzările Danone au scăzut cu 4,1% în al doilea trimestru, dar acest lucru s-a întâmplat mai mult din cauza ieșirii companiei de pe piața din Rusia.

Reprezentanții companiei din industria lactatelor mai adaugă la categoria factori care au contribuit la scăderea vânzărilor și vânzarea brandurilor Horizon Organic și Wallaby (pe piața din SUA) și Michel & Augustin (pe piața din Europa), scrie RetailDetail.eu.  

„Odată cu scăderea ușoară a ratei inflației, consumatorii au început să cumpere din nou produse de marcă”, relatează oficialii Danone. Potrivit acestora, pe o bază comparabilă, vânzările grupului au crescut cu 4%, în timp ce prețurile produselor au fost majorate cu doar un procent.

Astfel, grupul a reușit să-și îmbunătățească marja operațională, profitul pe acțiune crescând cu 11,6%.

Aceste cifre sunt mult mai bune decât estimările oficialilor companiei de lactate, mai ales că Unilever și Nestlé, unii dintre concurenții grupului, au raportat recent rezultate financiare dezamăgitoare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.