Compania Stailer, cunoscută pentru platforma sa de rezervări online pentru saloanele de înfrumusețare, a anunțat lansarea Stailer AI, un asistent virtual integrat cu platforma Stailer, care utilizează inteligența artificială pentru a gestiona programările de servicii de beauty. Printr-o investiție de 100.000 de euro, Stailer AI estimează că va genera programări în valoare totală de 0,5 milioane de euro în 2024.
Noul asistent virtual Stailer AI, accesibil pe WhatsApp, permite utilizatorilor să găsească saloane, să facă programări și să gestioneze programările existente în timp real, oferind o interfață de chat ce imită conversația cu o persoană reală. În perioada de testare, Stailer AI a gestionat 1243 de conversații și a realizat 170 de programări, cumulând o valoare totală a serviciilor de 19.000 lei.
Proiectul Stailer AI a fost dezvoltat în decurs de 14 luni de către o echipă specializată în inteligență artificială.
„Principala provocare în implementarea Stailer AI a fost crearea unui sistem modular. Ne-am concentrat pe dezvoltarea unei soluții rapide, stabile și capabile să gestioneze diverse interacțiuni cu utilizatorii. Această abordare ne permite să reutilizăm codul pentru viitoarea soluție de call center bazată pe voce, care va schimba pentru totdeauna modul în care funcționează industria de beauty, digitalizând și automatizând apelurile telefonice. Asigurarea unei comunicări naturale și eficiente, similară cu cea a unei persoane reale, a fost esențială pentru succesul proiectului”, a declarat Attila Gere, CTO și co-fondator Stailer.
Stailer AI, aflat în prezent în versiunea beta, integrează funcționalități avansate pentru a ușura interacțiunea cu utilizatorii și a optimiza administrarea programărilor, inclusiv sugestii personalizate bazate pe obiceiurile utilizatorilor.
Compania Stailer generează în prezent venituri de 50.000 de euro pe lună și aduce 80.000 de clienți către cele 750 de saloane partenere, cu servicii rezervate în valoare de peste 1.000.000 de euro lunar prin intermediul aplicației.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.