FacebookTwitterLinkedIn

Românii au cheltuit anul trecut 63 de milioane de euro în cinematografe, o sumă cu 25% mai mare decât cea din 2022, în condițiile în care prețul biletelor a crescut cu 8,2% în 2023 comparativ cu anul anterior, arată datele Centrului Naţional al Cinematografiei, analizate de firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

În 2023, cinematografele din România au avut 13,02 milioane spectatori, în creștere cu 16% față de 2022, și ușor sub nivelul din 2019, când s-a situat la 13,1 milioane. 

Din punct de vedere al încasărilor totale, operatorii de cinematografe au raportat o creștere de 25% față de 2022, respectiv 308,8 milioane de lei (circa 63 milioane de euro), depășind astfel nivelul record de 265 milioane de lei (aproximativ 56 milioane euro) înregistrat în 2019. De menționat că în perioada analizată prețul mediu al unui bilet a crescut de la 20 de lei în 2019, la 21,9 lei în 2022, respectiv 23,7 lei în 2023.  România avea la finalul anului trecut 103 cinematografe la nivel național,  față de 95 în 2022.

Cifrele includ atât cinematografele cu un singur ecran, cât și cele cu mai multe ecrane, cele din urmă reprezentând peste 96% din încasări și 94% din numărul de spectatori.

Frecvența vizitelor pe cap de locuitor a crescut în 2023 la 0,68 de la 0,59 în 2022, atingând nivelul din 2019. 

Cele mai mari pieţe cinematografice din Romȃnia sunt Bucureşti (4.132.145 de spectatori ȋn 2023), Cluj-Napoca (857.806), Timişoara (811.978), Constanţa (736.424) şi Brașov (625.608), care concentrează peste jumătate (55%) din cerere.

În ceea ce priveşte oraşele cu cea mai mare frecvenţă a vizitelor raportată la numărul locuitorilor din județ în 2023, pe primele locuri se situează Brașov (2,37 vizite per locuitor în 2023), București (1,82), Brăila (1,54), Cluj (1,26), Timiș (1,24), Iași (1,21) și Constanța (1,12). 

Harta oraşelor din Romȃnia cu cei mai mulţi spectatori ȋn cinematografe ȋn 2023 – spectatori şi evoluţie faţă de 2022 

Sursă: Cushman & Wakefield Echinox

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania