FacebookTwitterLinkedIn

În săptămâna abia încheiată, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 52,49 milioane de lei, în condiţiile în care, în săptămâna 29 aprilie – 3 mai 2024, au fost doar trei şedinţe de tranzacţionare, iar în perioada 6 – 10 mai cu o şedinţă în plus.

Capitalizarea bursieră a atins 332,45 miliarde de lei în această săptămână, în creştere de la 330,59 miliarde de lei în săptămâna anterioară.

Tranzacţiile au generat un rulaj de 181,71 milioane de lei, în perioada 6 – 10 mai, faţă de 129,22 milioane de lei, în intervalul precedent.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 17.292,08 de puncte.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB şi a generat tranzacţii de 41,58 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 0,28%.

În fruntea clasamentului se mai află titlurile Hidroelectrica – cu schimburi de 33,3 milioane lei şi o scădere a preţului acţiunilor cu 0,22%, urmată de OMV Petrom – cu tranzacţii de 26,48 milioane de lei şi un plus pe acţiuni cu 0,28%.

Cele mai importante creşteri ale acțiunilor au fost înregistrate de Societatea de Construcţii Napoca (+13,41%), Artego (+8,05%) şi Bermas (7,97%), notează Agerpres.