FacebookTwitterLinkedIn

Se întâmplă să citesc zilele acestea o carte care descrie, printre altele, experiența primelor femei care au reușit să studieze la Oxford. O experiență dulce-amăruie, a unei bătălii câștigate, dar totuși o bătălie.

Au trecut cam 100 de ani de atunci și, uitându-mă înapoi, nu-mi dau seama exact cât am câștigat – da, avem dreptul, noi femeile, să studiem, să muncim, avem cariere, avem familii, avem, în general, multe responsabilități, dar și multe reușite. Probabil că nu va fi niciodată un echilibru perfect între „noi” și „ei”, probabil că mai sunt multe lupte de purtat, dar așa e viața, cred. Și mai cred, așa cum îmi spunea bunica – „Nu există nu pot, există nu vreau”.

Doamna de pe coperta acestui număr Forbes Woman România ilustrează perfect dictonul de mai sus și este un exemplu perfect de femeie în același timp hotărâtă, fermă, luptătoare, dar și feminină, și elegantă. Dana Dima strălucește, inovează și livrează într-un domeniu greu, complicat și dificil, care însă o pasionează și despre care mereu vorbește cu un zâmbet ce denotă o pasiune autentică.

Iar doamnele din dosarul nostru special „Women in Banking” sunt, de asemenea, femei despre care se vorbește cu admirație și respect, indiferent din ce „tabără” face parte vorbitorul.

Acestea sunt momentele în care ne bucurăm enorm pentru că am lansat această aventură multimedia intitulată Forbes Woman România – clipele în care avem onoarea și bucuria de a aduce în lumina reflectoarelor femei care nu se dau în lături de la o luptă nobilă.

Raluca Michailov, Director editorial