Vlad Stancu, înotătorul de aur al României, a muncit foarte mult de mic și a crezut în visul lui, acela de a urca pe cele mai înalte podiumuri, iar anul acesta va participa la Jocurile Olimpice de la Paris.
Sunt încă adolescent
Eu mă consider încă un adolescent deoarece am 18 ani. Mi-am petrecut 85% din adolescență în apă, antrenându-mă și încercând să mă autodepășesc. Și nu regret asta, deoarece acest sport îmi aduce satisfacții enorme și bucuria este înzecită atunci când am rezultate foarte bune. Restul timpului mi-l petrec relaxandu-mă, ieșind în oraș cu prietenii, ascultând muzică și vizionând filme sau podcast-uri. Sincer să fiu nu știu dacă mă pot numi un adolescent normal, deoarece nu știu care este normalul în zilele noastre.
Pentru mine, adolescența a însemnat o perioadă de tranziție, din perioada de cadet până acum, când încep perioada de seniorat. Când vine vorba de viața de zi cu zi, mereu m-am axat doar pe antrenamente și dezvoltare personală. Niciodată n-am avut viața unui copil-adolescent obișnuit, deoarece în sport trebuie să faci o mulțime de sacrificii, unele dintre meritând, altele mai puțin.
Am făcut față provocărilor
În natație, mereu sunt provocări, mai ales pentru mine (înotător de fond), deoarece este greu, foarte greu din punct de vedere psihic. Și mereu trebuie să ai grijă să ieși din starea de concentrare maximă și seriozitate pentru că, uneori, stresul și gândul numai la ceea ce ai de făcut te pot trage foarte mult în jos. Da, creierul ne poate juca feste și ne poate trage mult în sensul nedorit de noi.
Muncă multă
Nu cred în cheia succesului, pentru că nici eu n-am descoperit-o. Sunt de părere că norocul și succesul ți-l faci singur. Mai ales muncind din greu pentru visele tale, indiferent de domeniu.
Aș vrea să transmit un mesaj pentru toți adolescenții. Să facă ce le place și să muncească mult pentru a-și îndeplini visurile. Dacă fac ceea ce le place, este inevitabil să nu le iasă. Știu că asta aud mereu, dar merită să încerce, nu au nimic de pierdut!