Gigantul petrolier britanic Shell a raportat un profit mai mare decât se aştepta în primul trimestru al anului, datorită marjelor de rafinare mai mari şi tranzacţiilor solide cu petrol.
Shell a raportat câştiguri ajustate de 7,7 miliarde de dolari pentru primele trei luni ale anului, depăşind aşteptările analiştilor de 6,5 miliarde de dolari, conform datelor LSEG. citate de CNBC
Cu un an mai devreme, compania a înregistrat câştiguri ajustate de 9,6 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă şi 7,3 miliarde de dolari pentru ultimele trei luni ale anului 2023.
CEO-ul Shell, Wael Sawan, a descris rezultatele drept ”un alt trimestru cu performanţă operaţională şi financiară puternică”.
Compania petrolieră a anunţat un program de răscumpărare de acţiuni de 3,5 miliarde de dolari, pe care se aşteaptă să îl finalizeze în următoarele trei luni. Dividendul rămâne neschimbat.