Asemenea primăverii ce redă viață naturii, culorile pastel folosite în interiorul locuinței au rolul de a transforma orice cameră banală într-o încăpere sofisticată, feminină, „dulce” și primitoare.
Luna martie este dedicată femeii, contribuției pe care o au femeile în istorie și în societatea contemporană. Culorile pastelate creează un mix de sentimente atunci când sunt introduse în decorul locuinței. Așa cum natura se reînnoiește, tot așa și femeile simt nevoia unui nou început, după o „iarnă” lungă și grea.
Interioarele pastel au devenit o tendință populară în ultimii ani și nu prezintă semne de scădere în acest an. Folosiți culori pastelate în amenajarea locuinței pentru o atmosferă relaxantă, excentrică și boemă. Recomand culori precum: bleu ciel, baby pink, mov lavandă, lila, verde mentă, galben pai sau ivoire. Aceste culori delicate sunt suficient de versatile pentru a funcționa într-o gamă largă de spații.
O nuanță liniștitoare de lavandă, un roz praf de inspirație vintage sau un verde mentă revigorant, aceste nuanțe palide pot arăta „dulci” într-o cameră, adăugând în același timp eleganță și sofisticare atemporală alteia. Încorporează tonuri pastelate prin culori de vopsea și tapet cu model sau folosește-l ca accent prin decor, textile sau mobilier.
Înțeleg importanța culorilor și cum ne fac ele să ne simțim acasă, așa că las în continuare câteva exemple de amenajări pastelate în funcție de cameră.
„Home office” pastel
O nuanță caldă de „roz fard de obraz”, regăsită atât în nuanța peretelui, cât și în mobilier, umple acest birou de acasă cu energie strălucitoare și îmbietoare. Împreună cu nuanțele bleu ciel regăsite în imaginea fototapetului, în nuanța canapelei care, combinată cu ivoire, oferă o notă delicată, feminină, care nu copleșește spațiul mic. Scaunul de catifea, tapițat într-o nuanță rozalie, adaugă contrast de culoare.
Livingroom pastel
Livingroom – o cameră multifuncțională unde poți organiza o petrecere, o masă în familie, o zi relaxantă citind o carte în fața șemineului sau o seară de film în familie. Culorile pastel sunt cele mai potrivite într-o astfel de cameră. Canapeaua și fotoliile tapițate în catifea cu o cromatică pastel sunt simbol al eleganței într-o cameră de zi. Rozul pastel se repetă și în mobilierul din zona TV și, împreună cu nuanța ivoire, îl face parcă să plutească. Pereții albi redau luminozitate și completează paleta de culori pastelată, iar tapetul albastru apă, cu flori de nuferi roz pudrat, redă spațialitate și conectare cu natura.


Dormitor pastel
Un tapet cu pattern puternic reprezintă o alegere curajoasă în zona tetierei patului. Un astfel de tapet va scoate din anonimat zona dormitorului, va emana un iz relaxat și romantic. În dormitorul din imagine am folosit tapetul „Peacock chinoiserie in turquoise”, cu pattern cu păuni, care combină mai multe nuanțe pastel. Păunul este considerat manifestarea terestră a celestei păsări Phoenix. Atât trăsăturile puternice ale acestei păsări, cât și imaginea sa atrag frumusețea și iubirea. Diferitele culori pastelate din acest spațiu au niveluri diferite de saturație și intensitate, ceea ce este o modalitate smart de a face ca o schemă de culori pastel să arate elegant. Culoarea albastru pudrat a peretelui din fața patului scoate în evidență atât linia minimalistă a mobilierului, cât și celelalte nuanțe pastelate din jurul camerei.


Bucătărie pastel
Asezonați-vă spațiul din bucătărie cu o pudră cromatică pastelată. Pentru a crea un efect plăcut, alegeți zona din bucătărie care merită accentuată în nuanțe pastel pentru a crea un punct focal dominant. Dacă dispuneți de spațiu pentru o bucătărie cu insulă sau cu peninsulă, acestea merită cel mai mult să „stea în lumina reflectoarelor”.
Oferă o senzație contemporană și elegantă în spațiul bucătăriei tale prin împletirea nuanțelor pastelate cu finisaje și blaturi de marmură, detalii aurii sau de cupru. Adaugă vitrine și lumini, directe și indirecte, care vor completa linia elegantă a acesteia. Accentuează într-o cromatică mai intensă ferestrele, folosind draperii și storuri.
Combinarea culorilor după principiul analogiei sau după principiul contrastului
Culorile pot fi combinate după principiul analogiei sau după principiul contrastului. Prin principiul asemănării, acestea combină vopselele care trec de la una la alta în funcție de spectrul curcubeului. Adică galbenul este plasat lângă portocaliu, verde lângă turcoaz și acela se transformă în albastru și apoi în violet. Culorile contrastante sunt combinate după principiul contrariilor. Liliacul pal va fi potrivit lângă galben, iar bej-portocaliu este accentuat prin nuanțe de albastru. În acest caz, este mai bine să alegeți o culoare principală, aceasta va fi mai simplă decât celelalte. Alte culori vor fi complementare și putem alege accentele de decor: perne, vaze, tablouri.
Regula 60/30/10
O regulă foarte importantă de care să țineți cont atunci când alegeți culorile potrivite este cea a proporțiilor, și anume regula 60/30/10. Aceste procente se împart în felul următor: 60% reprezintă culoarea dominantă din încăpere; 30% reprezintă culoarea de accent a camerei;10% reprezintă culoarea secundară de accent. Această regulă nu este neapărat obligatorie, însă poate fi de ajutor atunci când nu vă descurcați la combinarea mai multor nuanțe și aveți emoții că nu o să iasă exact cum v-ați dorit. După cum am scris mai sus, folosirea nuanțelor pastel este foarte importantă. Ele aduc căldură și lumină oricărei încăperi, făcând-o irezistibil de primitoare.
O primăvară pastelată!