FacebookTwitterLinkedIn

Bursele europene şi-au revenit miercuri şi au închis în creştere, în timp ce investitorii din Marea Britanie au analizat declaraţiile privind bugetul anului 2024.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a urcat cu 0,4%, majoritatea sectoarelor şi burselor majore fiind în teritoriu pozitiv, notează CNBC.

Acţiunile tehnologice au urcat cu 1,35%, sectorul determinând, de asemenea, câştiguri în Statele Unite, în timp ce acţiunile sectorului media au scăzut cu 0,5%.

Bugetul Regatului Unit a fost prezentat de ministrul britanic de Finanţe, Jeremy Hunt, acesta conţinând anunţuri privind eliminarea statutului fiscal nedomiciliat, precum şi o reducere a asigurărilor naţionale.

Investitorii evaluează, de asemenea, audierea preşedintelui Fed, Jerome Powell, în faţa Comisiei pentru Servicii Financiare a Camerei reprezentanţilor, de miercuri.

Powell a spus din nou că se aşteaptă ca ratele dobânzilor să înceapă să scadă în acest an, dar nu este clar când.

Pieţele din Asia-Pacific au avut miercuri evoluţii mixte, acţiunile din Hong Kong conducând câştigurile în regiune cu peste 2%.