FacebookTwitterLinkedIn

Medicover România a inaugurat oficial Centrul Cancerului de Prostată la Spitalul Medicover Pipera din București. În cadrul spitalului au fost efectuate deja, anul trecut, în jur de 150 de intervenții chirurgicale robotice pentru tratarea acestei afecțiuni.

Proiectul, unic în România, are ca scop abordarea multidisciplinară a pacientului și este coordonat de Dr. Mircea-Gabriel Onaca, medic specialist urolog, cu specializare oncologică robotică și laparoscopică în Olanda și Dr. Gheorghe Niță, medic primar urolog. 

Echipa reunește chirurgi urologi, oncologi, specialiști în radioterapie și imagistică, ATI, experți în anatomie patologică, analize de laborator și alte specializări.

Potrivit datelor oficiale, în România sunt diagnosticate anual peste 10.000 de cazuri de cancer de prostată. Dintre acestea, 65% sunt diagnosticate în stadiul IV. 

„Abordarea integrată a tratamentului prostatei este o premieră pentru România, unde cancerul de prostată este cea mai frecventă afecțiune în rândul bărbaților de peste 50 de ani, fiind a treia cauză de mortalitate prin cancer”, explică Dr. Gheorghe Niță, medic primar chirurgie urologică. Potrivit infomațiilor sale, anual mor peste 2.300 de bărbați din România din cauza acestui tip de cancer. 

Frecvența cancerului de prostată crește odată cu înaintarea în vârstă și conform statisticilor aproximativ 1 din 7 bărbați cu vârsta de peste 65 de ani este posibil să dezvolte această boală. 

„Majoritatea pacienților operați în ultimele șase luni aveau în jur de 50 de ani, iar cel puțin jumătate prezentau forme agresive de cancer de prostată, operația fiind absolut necesară. Mulți dintre aceștia prezentau și comorbidități, mai ales din sfera cardio-vasculară și obezitate. Astfel, majoritatea nu ar fi putut fi operați decât prin procedura robotică”, spune Dr. Mircea-Gabriel Oanca, medic specialist chirurgie urologică.

Pacienții Centrului Cancerului de Prostată beneficiază de primul consult în trei zile de la primul contact, de diagnostic precis în maximum zece zile și de inițierea tratamentului personalizat în două săptămâni de la stabilirea diagnosticului. 

Odată cu lansarea Centrului, Medicover dă startul unei campanii de informare pentru a încuraja bărbații să efectueze testele necesare depistării precoce a cancerului de prostată. Programul de screening presupune analiza biomarkerului PSA (antigen specific prostatic), urmat de un consult la medicul urolog.

Potrivit celorlalți chirurgi, membri ai Centrului Cancerului de Prostată Medicover, nu este obligatoriu ca o valoare ușor crescută a PSA să indice prezența unui cancer, dar aceasta poate “ridica niște semne de întrebare”. În cadrul centrului nu există tratamente radioterapeutice, dar se colaborează cu alte instituții medicale în acest sens. În ceea ce privește numărul de pacienți care pot beneficia de serviciile noului centru, “pentru diagnostic, această capacitate e foarte mare, iar pentru chirurgie robotică, se pot lucra trei cazuri pe zi”, a explicat dr. Alexandru Catoiu.

“Au fost săptămâni în care am avut 8-9 intervenții robotice de tumori renale, majoritatea de cancer de prostată”, a punctat și dr. Cristian Cătălin Bucur. 

Spitalul Medicover Pipera, inaugurat în luna iunie 2023, dispune de robot chirurgical da Vinci Xi. Dintre operațiile robotice efectuate de echipa de chirurgie urologică, peste 80% au fost pentru cazuri de cancer de prostată, urmate de cancere renale și de cancere de vezică urinară. Pacienții operați au fost din București – Ilfov, dar și regiuni precum Constanța, Brăila sau Galați.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.