Valoarea totală a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de „proiectul minier aurifer de la Roşia Montană”, se ridică la aproximativ 6,7 miliarde de dolari, a informat Ministerul Finanțelor la solicitarea Agerpres.
Dosarul în acest caz a fost înregistrat pe rolul Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID) cu nr.ARB/15/31, în iulie 2015, iar în septembrie 2023 tribunalul care a judecat speţa a declarat procedura închisă în conformitate cu Regula de arbitraj ICSID 38 (1).
Potrivit datelor furnizate de guvern, hotărârea arbitrală motivată a ICSID nu a fost comunicată Ministerului Finanţelor până la data de 20 februarie şi „nici nu se cunoaşte momentul exact al comunicării”.
Guvernul a menţionat că eventualele căi de atac la care ar putea face apel autorităţile române în acest caz se regăsesc în „Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965, ratificată prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr.62/1975″.
Guvernul precizează că informaţii detaliate despre susţinerile părţilor în acest dosar arbitral se regăsesc pe pagina de internet a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (https://icsid.worldbank.org), notează Agerpres.