România are un potențial uriaș pentru a deveni un exemplu de națiune „smart” în Europa de Est, cu orașe și comune inteligente, dacă va avea acces la resurse importante pentru un avans tehnologic, consideră Asociația Română pentru Smart City (ARSC), citată de Agerpres.
„România are toate resursele pentru a deveni cel mai reprezentativ exemplu al conceptului de smart city în Europa de Est. Previziunile pentru 2024 în domeniul orașelor inteligente (smart city) din România ne arată că ne aflăm într-o perioada de creștere și inovare, cu accent pe dezvoltarea durabilă și digitalizarea serviciilor publice. România traversează cea mai bună perioadă din punct de vedere al dezvoltării urbane – mixul oferit de sursele de finanțare, accesul la tehnologie și expertiza locală, alături de presiunea civică constituie rețeta accelerării proiectelor creativ-inteligente”, a declarat Eduard Dumitrascu, președintele ARSC, într-un comunicat de presă al organizației.
Pe fondul dinamicii actuale a dezvoltării urbane și a tehnologiei, asociația propune o serie de direcții principale prin care România poate avansa semnificativ în domeniul „smart city”.
Prima temă vizează accelerarea investițiilor în tehnologie, care pot aduce transformări semnificative în gestionarea orașelor. De asemenea, investițiile ar trebui să se concentreze pe modernizarea infrastructurii existente și pe implementarea de noi soluții care să facă orașele mai conectate, mai eficiente și mai receptive la nevoile cetățenilor.
O a doua direcție de dezvoltare se referă la încheierea de parteneriate strategice între sectorul public și cel privat. „Prin colaborarea cu companii tehnologice, universități și organizații de cercetare, administrațiile locale pot accesa expertiza, tehnologiile si finanțarea necesare pentru proiecte ambițioase”, notează ARSC.
Potrivit sursei citate, este nevoie și de integrarea soluțiilor inovative în infrastructura urbană. Acest lucru implică: managementul traficului, iluminatul public inteligent și colectarea și analiza datelor.
ARSC a lansat proiectul Green Exchange, prin care companiile pot calcula impactul lor asupra mediului și, implicit, pot compensa efectele amprentei CO2 prin achiziția de credite de carbon. Cu ajutorul acestora, firmele pot investi în proiecte green, cum ar fi proiecte de reîmpădurire, conservarea biodiversității sau construirea de facilități de captare și stocare a carbonului (CCS), pentru un mediu mai curat.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania