FacebookTwitterLinkedIn

Cu o investiție de 25.000 de euro, SmartWrap a lansat primul Centru Mobil de Testare a stabilității paleților ambalați în folie stretch. Anul acesta, compania organizează caravane prin țară.

Ajungând cu centrul de testare în cât mai multe locuri din țară, reprezentanții SmartWrap vor să convingă că inovația și tehnologia avansată ajută la creșterea sănătoasă și sustenabilă a afacerilor. Planurile companiei includ extinderea capacității de testare, în colaborare cu lideri mondiali din industrie pentru a îmbunătăți continuu acest domeniu.

„Lansarea primului Centru Mobil de Testare a Stabilității Paleților este un proiect care, suntem convinși, va schimba piața ambalajelor flexibile din România. Este o continuare a misiunii pe care ne-am asumat-o de la început: să facem pionierat și să acționăm sub deviza: <<Dacă nu măsurăm, nu putem îmbunătăți>>. De aceea, venim mereu cu soluții inovatoare, educație și transfer de know-how care să susțină acest lucru”, spune Melinda Mureșan, CEO SmartWrap.

Centrul este o unitate de laborator mobil, sub forma unui tir/camion, care are un banc de accelerație prin care simulează scenarii reale din teren, astfel încât poate testa stabilitatea încărcăturilor în aproape orice locație. Astfel, demonstrează practic și măsurabil că soluțiile inovatoare pot asigura eficiență, siguranță și stabilitate în transportul mărfurilor.

Economii de 25%

”Soluțiile propuse de noi, pe baza expertizei de 30 de ani, garantează economii de 25% în medie la cost/ambalare și îndeplinesc principiile sustenabilității, reducând cu 30% – 50% consumul de plastic. Noul centru răspunde la cele mai presante întrebări și nevoi ale producătorilor și transportatorilor de mărfuri: lipsa resursei umane calificate în producție și logistică, nevoia de a controla calitatea ambalării, reducerea costurilor, stabilitate în timpul transportului, controlul stocurilor, scăderea consumului de plastic și economie de timp”, mai spune Melinda Mureșan.

În contextul actual, reprezentanții companiei anticipează o accentuare a necesității de eficientizare a costurilor în industria ambalajelor flexibile. CEO SmartWrap este convins că inovația și calitatea vor juca un rol important, iar cererea pentru ambalaje de înaltă performanță va crește.

Demonstrând că modul de înfoliere și transport al produselor poate fi 100% controlat, testat, măsurat și cu costuri substanțial reduse, SmartWrap vrea să arate că măsurînd poate îmbunătăți.

“Vom continua să investim în parteneriatele cu Lantech (cel mai mare producător de echipamente de înfoliat din lume) și Thong Guan (creatorul centrului mobil de testare), în sensul că vom continua profesionalizarea echipei noastre deja certificate în centrele de testare ale celor doi parteneri. Avem în plan și modernizarea showroom-ului actual prin dotarea cu echipamente de ultimă generație și deschiderea unuia nou în București”, mai spune Melinda Mureșan.

Compania se concentrează pe resursa umană și investește în cursuri de eficientizare a sistemului de management. “ Continuăm să investim în tehnologizarea, digitalizarea și automatizarea proceselor interne. Toate aceste investiții se vor ridica la peste 100.000 euro”, mai spune CEO-ul SmartWrap.

Educarea pieței

Un obiectiv al caravanelor de anul acesta este și educarea pieței. „Până acum, nu aveam posibilitatea să măsurăm sau să testăm într-un mod profesionist și transparent ce se întâmplă cu mărfurile în timpul transportului. De exemplu, la nivel european, 4% din mărfuri se deteriorează în timpul transportului din cauza înfolierii incorecte. Acum, deținem tehnologia care ne permite să avem control total asupra întregului proces de înfoliere. Familiarizăm piața cu două concepte importante: viziune integrată și sinergiadintre echipament și folie care garantează rezultate optime în ambalare din toate perspectivele: eficiența resurselor umane, productivitate, sustenabilitate și profitabilitate”, precizează Melinda Mureșan.

Din totalul pieței de folii de paletizare, doar aproximativ 10% reprezintă consum de ambalaje de înaltă performanță (HP), adică ambalaje care reduc consumul de plastic fără să altereze calitatea ambalării. Din acest segment, circa 50% din achiziții sunt realizate de companiile multinaționale, la nivel centralizat din afara țării. Anul acesta, SmartWrap țintește un procent de 15% din piața care achiziționează de la furnizori interni.

Pentru că 90% din consumul de folii de paletizare se află, în continuare, în zona de ineficiență și consum excesiv, compania își propune să educe in-house prin diagnoză, 600 de consumatori medii și mari cu scopul de a-i converti în consumatori ai ambalajelor de înaltă performanță. Asta înseamnă că piața totală a foliilor de paletizare standard va scădea cantitativ cu 30%. Compania își îndeplinește astfel și responsabilitatea față de ecosustenabilitate.

“O problemă majoră cu care ne confruntăm de la debutul războiului, este diminuarea consumului și a producției industriale cu 20-25%. Este un fenomen cu care nu ne-am mai confruntat nici măcar în criza din 2008. O altă provocare sau, mai bine spus, o stare de fapt, este lipsa forței de muncă calificate. Din fericire, pentru business-ul nostru este o oportunitate pentru că avem soluții pentru companiile care se confruntă cu această situație. Echipamentele propuse reduc nevoia numerică de personal și, prin know-how-ul încorporat, elimină nevoia forței de muncă calificată”, mai spune Melinda Mureșan.

Piață dezechilibrată

Cifra de afaceri a companiei a scăzut, anul trecut, cu doar 20% față de 2022, după compensarea dezechilibrelor majore internaționale și interne cu introducerea de produse și soluții noi.

„Costul unitar al mărfurilor comercializate în 2023 a scăzut cu 35% fapt care s-a suprapus peste scăderea cantitativă cu 25% a producției industriale interne, în condițiile în care ne adresăm, în majoritate, consumatorilor industriali. Într-o astfel de piață dezechilibrată, cifra de afaceri devine irelevantă.

De aceea, având în vedere contextul economic prezentat mai sus, ne măsurăm rezultatele în cantitățile pe care le livrăm în piață. În 2023, am livrat cantități de peste 2.000 tone, similare cu cele din anul precedent”, a explicat CEO SmartWrap.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania