Povestea spune că un grup de cercetători a făcut un experiment care a implicat câteva maimuțe, o cușcă, o scară și câteva banane. Acești cercetători ar fi introdus cinci maimuțe în cușcă, au pus în interior scara și, în vârful scării, bananele. Instinctiv, maimuțele au încercat să urce scara pentru a lua bananele. De câte ori o maimuță urca însă, cercetătorii o stropeau cu apă. Aceasta cobora speriată. Urca următoarea, era stropită, cobora și tot așa până când nicio maimuță nu a mai încercat să urce.
Apoi cercetătorii au scos o maimuță și au înlocuit-o cu una nouă. Aceasta s-a repezit să urce scara, dar celelalte au tras-o în jos, explicându-i că e periculos. Cercetătorii au scos câte o maimuță și au introdus pe rând câte una nouă până când grupul nu mai avea niciuna din maimuțele inițiale. Însă nici cele noi nu urcau scara. Toate s-au conformat regulilor transmise de primele, deși nu au mai fost stropite cu apă.
O direcție de interpretare a poveștii este cea a căii bătătorite. Urmăm drumul ce ne-a fost transmis de alții fără a pune sub semnul întrebării modus operandi.
Asemenea maimuțelor din experiment, noi, oamenii, urmăm niște căi bătătorite. Așa „se face”, așa a fost dintotdeauna, legile nescrise spun asta și așa mai departe.
Voi da niște exemple din modul în care facem lucrurile:
Săptămâna de lucru de cinci zile – iată un subiect ce a început să fie pus în discuție în ultimii doi-trei ani.
La mijlocul secolului al XIX-lea a avut loc o mișcare ce a avut ca scop reducerea timpului de lucru. Oamenii cereau opt ore de lucru, opt ore de recreere, opt ore de odihnă. Cele mai multe state au adoptat această formulă ce dăinuie și în secolul XXI. Pentru unele țări, cum este cazul României, și unele generații, săptămâna de lucru de cinci zile a însemnat un progres. Până în decembrie 1989, la noi, săptămâna avea șase zile de lucru, uneori chiar șapte – este probabil una dintre amintirile vii pentru mulți dintre cei care au prins regimul comunist.
Dar avem de-a face, în ultimii ani, cu multe schimbări în domeniul profesiilor. Multe nu funcționează după acest tipar. Domenii precum medicina, HoReCa, transporturi, suport IT funcționează 24 de ore. În alte domenii nu e nevoie ca angajații să fie prezenți la serviciu între anumite ore, flexibilizarea programului a devenit necesară. Când bazele de integritate, corectitudine, etică sunt prezente, din partea angajatului și a angajatorului, potențialul de creștere a stării de bine, a satisfacției, a productivității crește. Desigur, când bazele acestea nu sunt respectate, încrederea scade. Aud des despre situații în care un manager își sună un om din echipă în timpul zilei, iar acesta este la masaj, la plimbare, la cumpărături, în altă localitate, deși trebuia să fie într-o întâlnire online stabilită de ceva timp sau să livreze ceva rapid. Pe de altă parte, și organizațiile pot impune un mod de lucru ce nu este mereu sustenabil. De exemplu, când un om trebuie să fie în paralel la trei ședințe online sau când trebuie să preia și munca altuia care a plecat, nu avem de-a face cu practici prea corecte. Aceste comportamente erodează încrederea și, iată, apar regulile de prezență fizică la birou.
La nivel global, a fost făcut un studiu despre săptămâna de lucru de patru zile. Pentru acest studiu, 61 de companii au agreat că, timp de șase luni, în 2022, să lucreze patru zile pe săptămână. Rezultatele studiului au arătat că săptămâna de lucru de patru zile a redus semnificativ nivelul de stres, cazurile de boală, burnout, situațiile de concediu medical au scăzut. Interesant pentru angajator este și că nu a existat un impact asupra cifrei de afaceri.
Modul în care generațiile noi se raportează la locul de muncă, la carieră este diferit față de cum gândeau baby boomers, generația X sau chiar Y. Probabil că vom vedea în viitor o săptămână de lucru de trei zile, oameni care vor avea colaborări diverse, part-time, poate chiar câteva cariere pe parcursul vieții. Mai ales în contextul în care a crescut speranța de viață la nivel global, în care dispar multe joburi și apar unele noi, va fi necesară o abordare mai flexibilă a carierei.
Dormim opt ore – sau așa ni se recomandă de către diverse organizații mondiale.
Sunt însă cercetători care susțin că, de fapt, ideea celor opt ore vine tot de la mișcarea din vremea Revoluției industriale britanice, care a susținut tiparul despre care am scris mai sus: opt ore de muncă, opt ore de odihnă și opt ore de recreere.
Dar nu toți oamenii au nevoie de opt ore de somn. Unii își reîncarcă bateriile în cinci-șase ore, alții în patru, alții au nevoie de nouă-zece.
Până la urmă, e important să fim atenți la ceea ce funcționează pentru noi, la nevoile propriului corp și să ne purtăm în consecință.
Voi da un exemplu personal: am un Oura ring pe care îl țin noaptea pe deget. Este conectat cu telefonul. Printre alte date, pot vedea dimineața care a fost calitatea somnului și cât de odihnit este corpul meu, cât de pregătit este pentru ziua ce începe. Am observat că, uneori, deși dormisem nouă ore, calitatea somnului nu a fost una bună, capacitatea mea de a face față provocărilor zilei era scăzută. Fuseseră câteva zile agitate, în care nu reușisem să mă detașez, să rezolv niște probleme așa cum îmi doream.
Sigur, va spune un sceptic, iată un nou obiect care „te ajută” să îți crești anxietatea: inelul Oura cu rezultatele indicate de acesta. Depinde de cum mă raportez la rezultate. Acum, acestea îmi spun că e timpul de o pauză, de activități de detașare, de ieșire din cotidian, astfel încât să mă repoziționez, să pun totul în perspectivă.
Trebuie să facem 10.000 de pași pe zi. Asta ne spun cărțile, studiile, medicii.
Copilul rebel ar întreba: de ce atât și nu 7.000 sau 11.000? Pentru că cineva a promovat această idee la un moment dat? Pentru că e o modă acum să avem instrumente de măsurat numărul pașilor făcuți zilnic?
Am un coleg care nu face nici 2.000 de pași. Dar joacă tenis zilnic, în unele weekenduri câte două meciuri. Mentorul meu înoată zilnic destul de mult: 30 de bazine. Alții sunt pasionați de călărie. Alții au un câine pe care îl scot la plimbare de două-trei ori pe zi și astfel fac și ei mișcare.
Bem doi litri de apă – de ce doi și nu unu și jumătate sau trei? Dacă cineva are nevoie de 2,5?
Am o prietenă care bea maximum două pahare de apă zilnic. Arată însă foarte bine, este plină de energie, entuziasm, are o piele de invidiat.
Pe de altă parte, eu beau mult ceai, de toate felurile: alb, verde, albastru, uneori negru sau roșu. Cât ceai? Am perioade cu opt-zece căni cât sunt la birou. Probabil că ceaiul este pentru mine cum este țigara pentru alții: o microdependență. Pe lângă asta, cam un litru de apă acasă, două-trei căni de cafea. Depășesc cu mult cei doi litri.
Sigur, asta vine cu alte nevoi despre care nu voi scrie aici. Dar mă gândesc că e important ca și din acest punct de vedere să fim atenți la nevoile propriului corp, la ceea ce e bun pentru noi, să ajustăm, să eliminăm sau să reducem ceea ce nu ne avantajează.
O regulă nu funcționează la fel pentru toată lumea. Recomandările experților sunt niște repere în funcție de care fiecare se ajustează. Nu suntem la fel, ce merge pentru cineva nu va funcționa neapărat pentru alții.
Trăim într-o lume care parcă e obsedată de măsurători, obiective, de urmărirea lor cu strictețe. Nu susțin că nu e bine să avem repere; când acestea devin obsesive, când ajungem să ne stresăm că nu am băut suficientă apă, că nu am atins 10.000 de pași zilnic, că nu am meditat, că nu am dormit opt ore, atunci folosim aceste standarde împotriva noastră.