Potrivit unor membrii ai Consiliului de Administrație Tarom, directorul general al companiei, Bogdan Popescu, a demisionat, susțin surse sindicale.
Sursele au adăugat că Bogdan Popescu a fost plecat săptămâna trecută la Bruxelles, pentru a discuta despre modificarea planului de restructurare şi aprobarea ajutorului de stat, scrie Agerpres.
Tot săptămâna trecută, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi-a exprimat, în Parlament, încrederea în Bogdan Popescu că va reuşi să repună „pe picioare” compania şi a spus, cităm, că „în 2024 vor fi semne pozitive economic în ceea ce priveşte evoluția TAROM”.
Bogdan Popescu a fost numit în funcţia de director general al TAROM, în luna octombrie 2023. Bogdan Popescu este absolvent al Facultăţii de Aeronave, al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi al programului EMBA Asebuss. El are o experienţă de peste 25 de ani în companii de renume internaţional, precum Shell, Metro şi Microsoft.
În anul 2021, acesta a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Avioane Craiova.
UPDATE:
Directorul general demisionar al companiei, Bogdan Popescu, le-a transmis vineri angajaților că TAROM a concluzionat negocierile pentru achiziţionarea a două aeronave noi Boeing 737 Max, la mijlocul lunii decembrie, iar managementul companiei a semnat joi, 28 decembrie, scrisorile de intenţie pentru încheierea viitoarelor contracte de leasing, astfel încât, prin securizarea celor două aeronave, toate condiţiile solicitate de Comisia Europeană pentru aprobarea ajutorului de stat pentru restructurare vor fi fost îndeplinite.
„Astăzi este ultima zi lucrătoare a anului 2023, un bun prilej de bilanţ, dar şi de revizuire a planurilor pentru viitor. La mijlocul lunii decembrie 2023, TAROM a concluzionat negocierile pentru achiziţionarea a două aeronave noi Boeing 737 Max, fiind agreate Scrisorile de Intenţie pentru semnarea viitoarelor contracte de leasing cu vânzătorul aeronavelor. Pe data de 14 decembrie, Consiliul de Administraţie a validat scrisorile şi le-a transmis Adunării Generale a Acţionarilor care, la rândul ei, a aprobat în data de 20 decembrie semnarea acestora de către management. Ieri, 28 decembrie 2023, scrisorile au fost semnate, fapt care înscrie compania TAROM ferm pe traiectoria restructurării şi modernizării. Prin securizarea celor două aeronave, care va fi formalizată prin contractele de leasing în următoarele 6-8 săptămâni, toate condiţiile solicitate de Comisia Europeană pentru aprobarea ajutorului de stat pentru restructurare vor fi fost îndeplinite. De altfel, Comisia a fost informată despre concluzionarea discuţiilor privind cele două aeronave şi, implicit, despre securizarea aportului de capital propriu al TAROM, ca parte a planului de restructurare. De asemenea, au fost clarificate ultimele întrebări ale Comisiei cu privire la planul de redresare, varianta actualizată a acestuia fiind trimisă la Bruxelles prin intermediul Ministerului Transporturilor şi al Consiliului Concurenţei”, se menționează în mesajul directorului, transmite Agerpres.
Mai mult, continuă Bogdan Popescu, principalul parametru economic al activităţii companiei, venituri/pax, depăşeşte nivelul agreat prin planul de restructurare, demonstrând astfel viabilitatea planului şi înscrierea fermă a companiei pe o traiectorie economică ascendentă.
„Astfel, nu mai există niciun obstacol în aprobarea de către Comisie a ajutorului de stat pentru restructurare, cel mai probabil în trimestrul I al anului viitor, odată acest ajutor aprobat fiind exclusiv la latitudinea Guvernului României deblocarea sumelor corespunzătoare şi implementarea efectivă a planului agreat”, susţine el.
Potrivit acestuia, în cursul anului 2024 vor fi retrase din serviciu avioanele A318.