FacebookTwitterLinkedIn

Reprezentanții Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură anunță că instituția va oferi un sprijin financiar de peste 261 milioane de lei, acordat unui număr de 18.264 de beneficiari pentru motorina aferentă trimestrului III al anului 2023.

Din valoarea totală a ajutorului de stat, cea mai importantă sumă va merge către sectorul vegetal, respectiv aproximativ 230,4 milioane de lei, sumă aferentă perioadei 1 iulie – 30 septembrie 2023.

 „ (…) Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 261.468.298 lei şi se acordă unui număr de 18.264 beneficiari, pentru cantitatea de 171.005.966,779 litri de motorină determinată”, se menţionează într-un comunicat al agenției.

În ceea ce privește sectorul zootehnic, acesta va primi 18 milioane de lei, iar sectorul de îmbunătăţiri funciare o sumă de 13 milioane de lei.