FacebookTwitterLinkedIn

Proprietatea cunoscută sub numele de Mentmore Towers, din Buckinghamshire, era pe cale să fie transformată într-un hotel cu 172 de camere. Înainte, aceasta a găzduit producții ca Batman Begins sau Eyes Wide Shut, dar și filmul Johnny English și unul dintre videoclipurile muzicale ale trupei Spice Girls („Goodbye”).

Conacul rural englezesc care a aparținut cândva familiei Rotschild zace abandonat de mai bine de două decenii, fiind listat în Programul Heritage at Risk, care evaluează starea siturilor istorice ale Angliei. Rolul acesteia este acela de a decide care sunt clădirile cele mai expuse riscului de a fi pierdute ca urmare a neglijenței, degradării sau dezvoltării necorespunzătoare.

Potrivit evaluării acestora, clădirea este într-o stare avansată de degradare, cu plafoane prăbușite, acoperișul deteriorat prin care apa pătrunde în interior, iar structura de rezistență este puternic afectată, concluzia evaluatorilor fiind că reparațiile ar costa prea mult, singura soluție viabilă fiind demolarea.

Construit inițial pentru familia Rothschild, conacul Buckinghamshire, cunoscut sub numele de Mentmore Towers, a fost ridicat între 1852 și 1854. Proprietatea în stil elisabetan a fost comandată arhitectului J. Paxton de către baronul Mayer de Rothschild – cel care cumpărase proprietatea cu 12.400 de lire sterline – atât ca o reședință de provincie, cât și ca un spațiu pentru a-și etala vastele colecții de artă.

Planurile inițiale au inclus cele mai moderne dotări disponibile la acea vreme, inclusiv o sală mare centrală uriașă, cu acoperiș vitrat, ferestre din sticlă și încălzire centrală. Mentmore Towers are turnuri la fiecare colț al clădirii formate din două structuri pătrate și este cea mai mare dintre casele deținute de Rothschild pe teritoriul britanic, dar și una dintre cele mai mari case din epoca victoriană, conacul de piatră acoperind aproape 45.000 de metri pătrați.

Mayer a murit în 1874, lăsând Mentmore singurului său urmaș, Hannah (1851-1890). Hannah s-a căsătorit ulterior cu Lord Rosebery, iar casa a rămas în familia Rosebery până ce a fost scoasă pe piață în 1977. Atunci, multe dintre bunurile din castel, inclusiv picturi istorice și mobilier aurit de la sfârșitul secolului al 17-lea – au fost vândute de Sotheby’s, într-o licitație care a durat 10 zile, considerată una dintre vânzările majore ale secolului. Dar interioarele de la Mentmore, adevărte capodopere inspirate de arhitectura renascentistă italiană, au rămas neclintite…

În 1978, Fundația Maharishi din Marea Britanie a achiziționat Mentmore Towers pentru 240.000 ₤ pentru a fi folosit ca sediu și colegiu. A fost sediu de partid și campusul Universității de Drept Natural Maharishi. Până în 1997, mișcarea căuta o clădire mai mare și a scos Mentmore pe piață pentru 10 milioane ₤.În ciuda numelui său atât de sugestiv, Mentmore („me(a)nt more”) a însemnat prea puțin și s-a vândut doi ani mai târziu cu doar 3 milioane ₤.

În 1999, proprietatea a fost cumpărată de omul de afaceri britanic și dezvoltatorul imobiliar Simon Halabi, care și-a propus să transforme proprietatea într-un hotel de lux cu 172 de apartamente, cărora li s-ar fi adăugat extensie nouă cu alte camere de oaspeți, săli de conferințe și un Spa. Planurile au fost respinse de autoritățile locale, iar întârzierea temporară a devenit permanentă atunci când imperiul imobiliar al lui Halabi s-a prăbușit din cauza declinului pieței imobiliare.

Între timp, însă, castelul a prins viață în producții cinematografice de renume. Cele mai semnificative apariții în filme au distribuit Mentmore în „rolul” Conacului lui Bruce Wayne în Batman: Începuturi (2005). Potrivit scenariului DC, conacul lăsat super-eroului din generație în generație era compus din 70 de camere, un heliport, pasaje secrete și camere ascunse (biblioteca cu ușă secretă din film este 100% reală), propriul teren de golf și multe alte dotări demne de un supererou.

Ironic, Wayne Manor este distrus de un incendiu în final, dar continuarea din 2008 oferă indicii despre procesul de reconstrucție a proprietății, în timp ce Wayne (Christian Bale) locuiește într-un penthouse elegant. Ultimul film al trilogiei arată un conac Wayne reconstruit, care se află, de asemenea, în Anglia (filmul din 2012 fiind turnat la Wollaton Hall în Nottingham). De asemenea, o scenă din Eyes Wide Shut – producția lui Stanley Kubrick cu Nicole Kidman și Tom Cruise – a fost filmată în sala cu cupolă din Mentmore Towers.

Anul trecut, proprietatea a fost călcată de doi hoți de 22 și 24 de ani, care au fost inițial arestați, cu suspiciunea de furt. Însă cercetările nu au putut dovedi că au fost sustrase bunuri de la Mentmore, iar cei doi au fost eliberați pe cauțiune.

Foto: IMDB / Wikimedia Commons