Cristian Pascu, Președinte Consiliul de Coordonare Iridex Group Salubrizare
Într-o lume în continuă schimbare, capacitatea de a rămâne relevant și de a anticipa nevoile pieței devine esențială. Cum arată strategia grupului Iridex, unul dintre liderii domeniului waste management?
Care sunt principalele obiective ale strategiei de business și principalele realizări ale companiei în acest an?
În viziunea noastră, strategia de business de dezvoltare și consolidare în cei peste 15 ani de activitate, obiectivele financiare stabilite, reprezintă doar o consecință a atingerii celorlalte obiective și de aceea ne concentrăm în primul rând pe avantajul nostru competitiv – derularea unui business integrat de waste management la nivel național. Un obiectiv mai puțin cuantificabil, dar esențial pentru noi, este satisfacția clienților și a angajaților, pe care o monitorizăm constant și care reprezintă satisfacția înregistrării de indicatori cu evoluție pozitivă. O mentalitate deschisă, proactivă și flexibilă în abordarea pieței de profil, expertiza și perseverența echipei, ne-au generat un ritm de creștere în acord cu bugetele alocate.
Care sunt principalele repere ale activității în primele luni ale anului și care sunt estimările pentru întreg anul?
Strategia de business, setarea obiectivelor financiare și îndeplinirea acestora, conferă sustenabilitate pe termen lung și posibilitatea dezvoltării constante a afacerii. În ultimii ani, evoluția indicatorilor financiari a fost pozitivă, cu ascensiuni anuale, astfel încât, în 2022, am înregistrat o cifră de afaceri de 135 de milioane de lei, realizată cu un număr de 1.150 de angajați, în creștere cu peste 30% față de anul 2021. Pentru anul 2023, estimăm rezultate de peste 200 de milioane de lei, iar acest lucru se datorează și aportului important venit ca urmare a fuziunii realizate cu firma din grup Servicii Salubritate București, la sfârșitul anului 2022.
Care sunt previziunile privind activitatea pe termen mediu?
În contextul creșterii conștientizării privind problemele de mediu și a reglementărilor stricte în domeniul gestionării deșeurilor, dezvoltarea proiectelor de management integrat al deșeurilor devine esențială pentru multe județe, iar pentru Iridex Group Salubrizare acest lucru poate reprezenta o oportunitate pe termen mediu și lung.
Echipa noastră reușește să dezvolte proiecte de succes în anumite județe, așa cum se întâmplă în Dolj, iar această experiență în gestionarea corectă a deșeurilor este un model ce poate fi extins și în alte zone din țară. Astfel, perspectiva pe termen mediu vizează extinderea serviciilor și a echipei, dezvoltarea unor sisteme eficiente de colectare separată și gestionare a deșeurilor în mai multe județe, dar și implicarea în comunitățile din care facem parte prin acțiuni de responsabilitate socială, informare și conștientizare.
Ce i-ați recomanda unui tânăr aflat la început de drum profesional?
O primă recomandare este să selecteze un domeniu de activitate care să îi placă și să nu se gândească la profitabilitate pe termen scurt. În domeniul deșeurilor, sustenabilitatea este cheia succesului. Apoi, este esențială cunoașterea și înțelegerea reglementărilor și normativelor în vigoare, ceea ce va reprezenta un atu fundamental în dezvoltarea afacerii în acord cu standardele de calitate. Foarte important este să fie întotdeauna informat referitor la piața în care activează, atent la concurență, dispus să învețe continuu, să-și
dezvolte o anumită disciplină a muncii și stabilitatea mediului de afaceri intern în care operează. Pentru că tehnologiile și metodele de gestionare a deșeurilor evoluează constant, este vital să participe la cursuri și evenimente specializate pentru a rămâne la curent cu noutățile, tendințele pieței și pentru a-și extinde rețeaua de contacte.
Este necesar să aibă capacitatea de a construi o echipă competentă, să o inspire în stabilirea unor obiective și parteneriate strategice – un efort colectiv aduce rezultate mai bune și o mai mare eficiență.
Comunicarea transparentă și angajamentul față de comunitate pot genera încredere și îi pot consolida reputația. Nu în ultimul rând, este vital să aibă capacitatea de a se adapta permanent, să fie deschis la oportunități, responsabil, creativ. Va întâlni provocări și obstacole, de la schimbări legislative până la fluctuații majore ale pieței, iar flexibilitatea și capacitatea de a te adapta rapid sunt esențiale pentru succesul pe termen lung.
Care sunt valorile companiei dumneavoastră?
Valorile noastre se bazează pe integritate, actul de a opera cu onestitate și transparență în toate interacțiunile, fie că este vorba de clienți, angajați sau parteneri, respect pentru natură, și oameni. Astfel că, prin toate acțiunile noastre, încercăm să insuflăm aceste valori mai departe, să ne implicăm activ în comunitate. Credem că, în 2023, bunăstarea unei națiuni nu se mai măsoară doar prin Produsul Intern Brut sau indicatori economici și sociali, ci și prin grija față de calitatea și sustenabilitatea mediului înconjurător.
Totodată, solidaritatea și coeziunea sunt valori importante ale companiei noastre, promovarea unei culturi organizaționale în care angajații se simt ca parte a unei familii extinse, susținându-se reciproc, lucrând împreună pentru a atinge obiective comune cu diminuarea incertitudinii provocate de schimbări și păstrarea unui echilibru între munca și viața personală.
Cum priviți implicarea familiei în afaceri?
Familia înseamnă oameni de încredere. A avea pe cineva în care ai încredere complet poate fi esențial în momente critice, iar eu sunt adeptul implicării familiei în afaceri.
Pe de altă parte, echipa Iridex Group Salubrizare este formată ca „familie corporativă”. Solidaritatea și onestitatea sunt valori importante ale companiei noastre, am promovat în cadrul echipei o cultură organizațională în care angajații se simt ca parte a unei familii extinse, implicați activ în business, ceea ce ne conferă o stabilitate puternică, în strânsă conexiune în relațiile sociale și interpersonale. Așa cum familiile se pot confrunta uneori cu dispute, și echipele pot avea uneori disensiuni. La Iridex Group Salubrizare, experiența ne-a învățat să abordăm aceste situații într-un mod sănătos și constructiv, să păstram familia unită și rezistentă și în vremurile mai puțin favorabile. Experiența în afaceri și capacitatea de a te adapta rapid la condițiile și evoluția pieței nu sunt o întâmplare în condițiile ultimilor trei ani, iar antreprenoriatul în familie a stat mereu la baza schimbărilor în bine și a inovației pe marea scenă a lumii. Eu am avut o singură agendă, nu cred că poți avea o agendă personală și una de business, iar modelul financiar și operațional robust permite grupului să facă față dinamicii și sincopelor care pot apărea în piață.
Ce planuri de dezvoltare aveţi?
Iridex Group Salubrizare este un jucător important pe piața gestionării deșeurilor și a demonstrat de-a lungul timpului că are capacitatea și expertiza necesară pentru a aborda în mod profesionist provocările și oportunitățile legate de colectarea și tratarea corectă a deșeurilor.
Expansiunea portofoliului de clienți și a echipei este esențială pentru a răspunde cererilor din ce în ce mai complexe ale pieței și pentru a aduce serviciile de salubrizare la un nivel superior în mai multe județe din România. Experiența pozitivă pe care firma a avut-o în județe precum Dolj este o confirmare a angajamentului și competenței echipei.
Prin adaptarea și implementarea celor mai bune politici și practici la nivel național, prin investiții constante în tehnologii de ultimă oră, Iridex Group Salubrizare este pregătit și are potențialul de a reproduce succesul și în alte zone ale țării. Aceasta ar asigura un mediu mai curat și o mai bună gestionare a resurselor pentru generațiile viitoare.