FacebookTwitterLinkedIn

Angela Crețu, românca aflată de patru ani în fruntea companiei Avon la nivel global, a demisionat din poziția de CEO al companiei. 

“După o călătorie incredibilă de 25 de ani la Avon, ultimii patru ca CEO, am luat decizia de a demisiona din rolul meu executiv și de a începe să explorez noi căi de dezvoltare personală”, declarat ea pe LinkedIn

Crețu a adăugat că va contina să rămână în calitate de consilier principal al Comitetului consultativ internațional Avon și de președinte a Consiliului Avon Products Inc.

Începând de anul viitor, Kristof Neirynck, actualul director de marketing, va prelua poziția de CEO al Avon. Compania este parte din grupul brazilian de îngrjire personală Natura &Co, alături de branduri renumite precum The Body Shop și Aesop.

În România, Avon are un centru logistic în Chiajna, de unde deserveşte atât piața locală, cât şi Bulgaria, Republica Moldova, Macedonia, iar din februarie 2023 şi Grecia. Compania vrea să introducă în următoarele luni sistemul de franciză pe piaţa din România şi să deschidă în 2024 primele magazine sub propriul brand.