După o perioadă succesivă de provocări pe toate planurile, în care mulți antreprenori s-au regăsit într-o goană permanentă către profitabilitate, fondatorii „Natura la pachet”, proiect de educație civică și silvică, mizează pe reinvestirea integrală a câștigurilor.
Fondat în pandemie, proiectul „Natura la pachet” a luat naștere din pasiunea a doi brașoveni, Mónika Karácsony și Attila Árpád Gáll, față de mediu. Dincolo de caracterul de business al proiectului, cei doi antreprenori au recunoscut că motorul afacerii este de fapt pasiunea lor de a dezvolta cât mai multe campanii de conștientizare cu privire la grija față de mediul înconjurător.
„Funcționăm cumva atipic, așadar facem planuri numai pe termen scurt, tocmai pentru a ne păstra flexibilitatea și capacitatea de reziliență. Iar acesta este un proiect care a fost dezvoltat în jurul activităților senzoriale”, a explicat în cadrul emisiunii online Forbes Forward, Mónika Karácsony, care a subliniat că rolul principal al acestui proiect este acela de a contribui la realizarea cât mai multor campanii pe zona ecologică.
„Natura la pachet” este de fapt un proiect de educație civică și silvică. Ideea realizării proiectului i-a aparținut lui Attila Árpád Gáll, silvicultor la bază.
„Am început de la ideea de a face natura mai atractivă pentru copii, vrem ca toate aceste procese destul de complexe de plantare, de creștere a unei plante să fie privite facil de aceștia, tocmai prin participarea la activități senzoriale. Și, din acest punct de vedere, avem la activ câteva campanii pe care le-am realizat în parteneriat cu mai multe școli”, menționează Mónika Karácsony.
Ca planuri de viitor în ceea ce privește dezvoltarea proiectului, Mónika Karácsony susține că pe lista de priorități se regăsește și diversificarea soiurilor de plante din portofoliul companiei.

„De luna viitoare vom avea și lalele, narcise și brândușe, cel mai probabil și șofran. De asemenea, ne axăm mult în perioada aceasta pe consolidarea colaborărilor actuale, și concomitent suntem în căutare și de noi parteneri de business. Însă, ca obiectiv principal, în viitorul apropiat vrem să dezvoltăm cât mai multe campanii de conștientizare pe partea de educație civică și silvică. Și, ne-am propus ca tot ce câștigăm să reinvestim integral în acest tip de campanii”, a completat cofondatoarea proiectului „Natura la pachet”.
Proiectul „Natura la pachet” al celor doi brașoveni este recunoscut prin faptul că se refolosește tot ceea ce se găsește în pădure. Adică, se adună conurile de rășinoase, ghindele stejarilor, jirul (fructele) fagilor și din ele se realizează decorațiuni naturale.
În plus, în urma fiecărei vânzări, fondatorii proiectului „Natura la pachet” donează puieți forestieri pentru a fi plantați în zonele despădurite. O vânzare va reprezenta o donare de un puiet.