Transportatoarele de țiței din Europa se vând din nou la prețuri foarte ridicate, cu unele nave de dimensiuni medii ajungând să obțină mai mult de 100.000 de dolari pe zi, potrivit Bloomberg.
Aceasta este cea mai recentă dintr-o serie de creșteri determinate de o piață în care navele parcurg distanțe mai mari pentru a livra țiței, din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, reducând disponibilitatea navelor.
Amenințarea ca războiul dintre Israel și Hamas să se extindă într-o regiune geografică mai largă a adăugat, de asemenea, un factor de risc la câștigurile transportatorilor în ultimele săptămâni.
Navele care transportă țiței din Marea Nordului în Europa continentală au câștigat 101.000 de dolari pe zi în această săptămână, cel mai mare nivel atins din decembrie încoace și mai mult de două ori media anului în curs, conform datelor de la Baltic Exchange din Londra. La nivel global, navele de tip Suezmax, care pot transporta un milion de barili de țiței, câștigă în medie peste 60.000 de dolari pe zi – cel mai mare nivel din aprilie.
Pe lângă strâmtorarea pieței în ansamblu, creșterea recentă a fost susținută de volumele mai mari de mărfuri în regiunea bazinului Atlantic, care include Europa, America de Nord și Africa de Vest. Proprietarii de nave au declarat că naveledisponibile în aceste regiuni și în Mediterană au fost în număr redus în ultima vreme, iar această situație este determinată „… în principal de factori sezonieri și de creșterea fluxului de mărfuri în Bazinul Atlantic”, au scris analiștii de la Jefferies, inclusiv Omar Nokta. “Raportul cerere-ofertă pentru transportatoare este strâns, iar prima de risc este mai ridicată acum, când au loc două războaie.”