Grupul auto francez Renault a anunţat că va investi trei miliarde de euro până în 2027 pentru a lansa opt noi vehicule şi a creşte vânzările de automobile electrice în afara Europei.
Primul dintre noile vehicule Renault pentru piaţa mondială este un SUV mic derivat din Dacia Sandero, denumit Kardian, care a fost prezentat marţi în Brazilia. Acest model va fi lansat anul următor în America Latină şi Maroc, transmite Reuters.
Cinci din cele opt noi modele vor fi de tip compact sau mai mari “pentru a poziţiona marca pe segmentele cele mai valoroase”, a precizat Renault.
Conform strategiei de relansare anunţată în 2021, Renault s-a concentrat pe cele mai profitabile segmente din Europa, automobilele electrice şi modelele compacte. Însă în contextul pierderii Rusiei, a doua mare piaţă a grupului, după invadarea Ucrainei, aceasta a făcut Renault şi mai dependent de piaţa Europeană. În primele nouă luni ale acestui an, aproape 69% din vânzările Renault au fost realizate în Europa, în creştere faţă de 63% în perioada similară a anului trecut.
Potrivit Renault, în jurul anului 2027, automobilele electrice şi modelele hibride ar urma să reprezinte o treime din vânzările realizate în afara Europei.