FacebookTwitterLinkedIn

Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, a cheltuit în ultimii ani de viață peste 20 de milioane de euro pentru a achiziționa 25.000 de obiecte de artă a căror depozitare costă acum 800.000 de euro pe an.

Silvio Berlusconi, care s-a stins în luna iunie, la 86 de ani, le-a lăsat urmașilor săi o avere de multe miliarde de dolari și un măr otrăvit: colecția sa de artă.

Se pare că, în anii din urmă, Berlusconi și-a propus să devină un important colecționar de artă și a început să achiziționeze cu asiduitate, în special de pe canalele de tele-shopping.

Fostul premier a cheltuit mai bine de 20 de milioane de euro în acest demers, adesea participând la licitații televizate nocturne, fiindcă suferea de insomnie. Fiind focusat mai degrabă pe cantitate decât pe calitate, Berlusconi a adunat o colecție care acum așteaptă zile mai bune într-un depozit uriaș situat în apropiere de reședința sa de lângă Milano. Chiria anuală pentru găzduirea colecției este de 800.000 de euro, potrivit cotidianului La Repubblica.

Totuși, colecția este prea mare pentru a conține doar creații fără valoare: una dintre excepții se pare că ar fi un tablou de Titian, „Portrait of Cardinal Ippolito de Medici”, lucrare care datează din 1533 și este evaluată la 4 – 5 milioane de euro.

Miliardarului îi plăceau peisajele, nudurile, portretele sfinților și tablourile care imortalizau orașele sale favorite, Paris și Milano. Sute de picturi cu tematică religioasă au fost achiziționate de la Galleria Newarte, al cărei fondator, Giuseppe De Gregorio a devenit bun amic cu Berlusconi. Galeristul i-a făcut lui Berlusconi cadou de ziua lui o statuie de trei metri din marmură, care acum stă în depozit, în fața unui portret în mărime naturală al fostului prim-ministru.

Foto Profimediaimages.ro