Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a declarat că Mario Draghi, fostul premier italian şi preşedinte al Băncii Centrale Europene, va fi solicitat să consilieze Uniunea Europeană pentru a menţine economia competitivă pe măsură ce face tranziţia la energia verde.
Mario Draghi (76 de ani) este considerat drept salvatorul euro pentru modul în care, în perioada 2011-2019 când a fost preşedintele Băncii Centrale Europene, a calmat pieţele financiare prin promisiunea că va face „tot ce este nevoie” în perioada crizei datoriilor suverane care a ridicat o ameninţare existenţială la adresa zonei euro.
În discursul anual privind starea Uniunii Europene, Von der Leyen a spus că UE trebuie să se uite mai departe în viitor şi să vadă cum poate să răspundă la trei mari provocări (forţa de muncă, inflaţia şi mediul de afaceri) şi să vadă cum poate rămâne competitivă, notează Agerpres.
Ursula von der Leyen: „Acesta este motivul pentru care i-am cerut lui Mario Draghi – una dintre minţile strălucite ale Europei din domeniul economiei – să întocmească un raport privind viitorul competitivităţii europene. Pentru că Europa nu va precupeţi niciun efort pentru a-şi păstra avantajul competitiv.”