Ministrul energiei spune că instituția pe care o conduce a primit 19 oferte pentru producerea hidrogenului verde iar contractele ar putea fi încheiate până cel târziu la începutul lunii octombrie.
“La producţia de hidrogen verde suntem în evaluare. Am primit 19 candidaturi, 19 aplicaţii (…) şi abia aşteptăm, ca până la finalul acestei luni, după cum i-am rugat, experţii Băncii Europene de Investiţii să finalizeze evaluarea în modul cel mai obiectiv şi transparent posibil şi să publicăm lista finală a celor cu care vom încheia contracte”, a spus ministrul energiei, citat de Agerpres.
Autoritățile au fost obligate să reia reia procedura de selecție la solicitarea ”explicită” a Comisiei Europene. Ca parte a cestui proces, autoritățile române au reziliat şapte contracte din cauză că statul român risca să fie acționat în instanță.
Cele șapte contracte încheiate și ulterior reziliate au fost semnate cu Center Hub Sud, Chimcomplex Oneşti, Chimcomplex Borzeşti – sucursala Râmnicu Vâlcea, Nova Hydrogen Production, BPlus Advisory, Monnson Alma şi OMV Petrom.
Ministrul a adăugat că, dacă va fi nevoie, bugetul alocat acestei investiţii va fi suplimentat din alte sume rămase din PNRR.