FacebookTwitterLinkedIn

România a solicitat Comisiei Europene (CE) prelungirea restricţiilor pentru importurile de cereale din Ucraina până la sfârşitul acestui an şi acordarea unui sprijin de 30 euro/pe tona de cereale exportate din România, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

“Ministrul ucrainean al Agriculturii a spus în videoconferinţa pe care am avut-o că România nu este piaţă de desfacere pentru cerealele din Ucraina, acestea nu sunt destinate pieţei din România şi atunci nu ştiu ce ar putea împiedica prelungirea interdicţiei de la 15 septembrie până la sfârşitul anului. Cred că lucrurile sunt foarte clare şi CE nu ar avea niciun argument, lucru pe care l-am spus şi CE, dar l-am înştiinţat şi pe comisarul european pe agricultură, Janusz Wojciechowski”, a spus ministrul Agriculturii într-un interviu acordat Agerpres.

În ceea ce priveşte importurile de cereale din Ucraina, ministrul Agriculturii a semnat deja un acord cu alte patru state afectate de războiul din Ucraina, respectiv Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia, pentru prelungirea restricţiilor până la 31 decembrie 2023.

Ministrul a precizat că a solicitat Comisiei acordarea unui sprijin pentru fermierii români de 30 euro pe tonă pentru exportul cerealelor din România.

“Ştim că Portul Constanţa a fost destul de aglomerat, iar cheltuielile cu transportul ale fermierilor români au crescut foarte mult. De aceea am solicitat comisarului inclusiv acordarea unui sprijin de 30 euro pe tona de cereale pentru exportul cerealelor din România, având în vedere creşterea preţurilor la transport pentru fermierii români”, a afirmat el.

Din punctul său de vedere, această solicitare este îndreptăţită în condițiile în care aproape 70% din tranzitul cerealelor din Ucraina s-a mutat pe teritoriul României.

Totodată, ministrul Agriculturii a subliniat că analizează suplimentarea listei supusă interdicţiei cu două noi produse, respectiv miere şi ulei, astfel încât ”fermierii şi producătorii români să nu fie afectaţi”.

Barbu a adăugat că, în cazul în care CE nu prelungeşte interdicţia, România va decide la nivel de guvern ce măsuri vor putea fi luate pentru a evita perturbări majore ale pieţei.

“Asta se va discuta. Nu voi decide eu în calitate de ministru, vom avea o discuţie la nivel de Guvern. Sunt sigur că şi domnul premier va avea discuţii la nivel de consiliu, vorbim aici fiecare pe palierul de răspundere şi sunt convins că împreună vom lua cea mai de bună decizie pentru fermierii români”, a mai spus ministrul.