Irina Furdui, regizor și producător la Opera Comică pentru Copii, și băiețelul ei Radu sunt invitații noștri din această ediție pentru Q&A-ul Adevăr sau Adevăr – un interviu frumos ca o joacă, cu rol de conectare, inspirație, cunoaștere și stare de bine. Am pregătit ca de fiecare dată un set de întrebări comune și o regulă clară: să nu tragă cu ochiul unul în fițuica celuilalt. Dar să vedem ce a ieșit! de Mariana Robescu
Care e culoarea preferată a copilului? Dar a ta?
El preferă albastrul. Clar. Mie îmi plac aproape toate culorile,
dar prefer roșul.
Care a fost vacanța preferată a lui Radu? Dar a ta?
Îi place să călătorească oriunde, câtă vreme suntem toți trei. Și-a dorit să vadă câteva locuri, precum Pompei sau New York, și din fericire am reușit să îi oferim aceste experiențe. Toate vacanțele sunt experiențe unice. Nu cred că pot să aleg una anume. Dar știu sigur că New York și-a lăsat o amprentă importantă în amintirile noastre.
Ce visează Radu să se facă când va fi mare?
Depinde. Pe la 2 ani își dorea să fie gunoier. Apoi, pe la 4 ani, să fie director. Acum, la aproape 10 ani, nici nu știu sigur. Când fotbalist, când skater sau desenator de jocuri pe calculator. Depinde de zi.
Care e materia sa preferată?
Matematica.
Care e mâncarea sa preferată? Dar a ta?
Îi plac multe mâncăruri. Ciorba de burtă, coastele de porc, cârnații. Mă bucur că în ultima vreme e deschis să descopere și gusturi noi, precum mâncarea indiană, chinezească, libaneză. Mie îmi plac mult ciorbele și deserturile. Niciodată nu pot refuza un dulce mic.
Ce tip de părinte ești: relaxat & strict?
Încerc să păstrez un echilibru. Îmi place să cred că avem o relație bazată pe sinceritate și înțelegere. Mă bucur că încă îmi povestește secretele lui și are încredere să vină la mine (și la tatăl lui)
să ne spună tot ce are pe suflet.
Care e modul preferat de a petrece timp împreună?
Să ieșim la joacă în parc, să mâncăm înghețată, să mergem la spectacole, să facem activități artistice și de mâini îndemânatice. În principiu, să petrecem timp împreună în moduri creative și distractive.
Care e cea mai mare teamă a copilului? Dar a ta?
E un puști curajos. Nu știu să aibă vreo teamă/frică. A mea? Să nu i se întâmple lui ceva.
Ce nu-i place copilului să facă? Dar ție?
Teme, evident. Ce nu îmi place mie să fac… pot enumera o listă, dar încerc să îmi schimb perspectiva și să le privesc ca pe niște provocări (sigur… nu intră aici călcatul rufelor, nu îmi place și nu îl consider nici provocare).
Care e cartea preferată a copilului? Dar a ta?
A fost turbat după Jurnalul unui puști. Cred că a citit până acum seria de 4 sau 5 ori. Și sunt multe. Îi plac foarte mult și comics – din care are și Asterix și Obelix sau eroii Marvel, dar și cărți serioase editate în format de bandă desenată.
Dintre cărțile mele preferate fac parte 1984, de Orwell, Magicianul, de John Fowles.
Ce crezi că apreciază copilul cel mai mult la ține? Dar tu la el ce apreciezi?
El știe că nu îl judec și că îi sunt alături întotdeauna. Eu apreciez faptul că este deștept, descurcăreț și adaptabil.

Care e culoarea ta preferată? Dar a mamei?
Culoarea mea preferată este albastrul. Ei îi place roșu.
Care a fost vacanța ta preferată? Dar a mamei?
Nu am cum să aleg una pentru că toate mi-au plăcut foarte mult. A mamei nu știu care a fost. Cred că atunci când stăm toți și suntem fericiți împreună. Și când am fost în New York.
Ce visezi să te faci când vei fi mare?
Când o să fiu mare vreau să fiu un om care face sporturi extreme.
Care e materia ta preferată de la școală?
Materia mea preferată la școală este Matematica. Mai ales Geometria.
Care e mâncarea ta preferată? Dar a mamei?
Cred că sunt pastele carbonara. Dar nu am zis care e chiar preferata mea. Aceasta este sushi. Și bilele de cașcaval picante. Mâncarea preferată a mamei e cheescake-ul.
Ce tip de părinte este mama ta: relaxat sau strict?
Și, și. Este mai des relaxată.
Care e modul preferat de a petrece timp împreună cu mama ta?
Să ne ducem la aventura parc. Să facem proiecte împreună. Să pictăm. Să citim.
Care e cea mai mare teamă a ta? Dar mama ta ce teamă are?
Nu prea am temeri. De păianjeni nu îmi mai este frică pentru că îi pocnesc cu ziarul. Mamei în schimb îi este frică de înălțimi… pentru că nu a vrut să se dea în rollercoaster.
Ce nu-ți place să faci? Dar mamei tale?
Nu îmi place să fac fișe suplimentare, iar mamei, nu știu. Să muncească până seară târziu.
Care e cartea ta preferată? Dar a mamei?
Cartea mea preferată este, de fapt, seria de cărți de Greg Heffley, Jurnalul unui puști. Și Odiseea și Iliada (variantele bandă desenată, pentru că sunt desenate foarte frumos). Mamei îi place Femei care aleargă cu lupii. Am văzut că o are în sufragerie.
Ce apreciezi cel mai mult la mama ta?
Apreciez că e simpatică și iubitoare.
Dar, oare, ea ce crezi că apreciază cel mai mult la ține?
Că sunt deștept și că mă descurc. Altceva nu prea mai știu.