FacebookTwitterLinkedIn

Bilanțurile de anul trecut ale editurilor, cele mai relevante dintre ele fiind și în clasamentul întocmit de această revistă, pot să transmită o nepotrivită impresie de bunăstare, dacă e să vedem doar creșterea cu 8-9% a cifrei de afaceri.

Mihai Mitrică, director executiv al Asociației Editorilor din România

În condițiile unei inflații de două cifre, e evident vorba despre o scădere în termeni reali, care trebuie pusă și în contextul specific al mecanismelor pieței de carte: factura nu înseamnă încasare, pentru că distribuitorii se mai joacă de-a insolvența, unii chiar de câte două ori, ștergând prin asta și o parte din cifrele de afaceri declarate de edituri în bilanțuri.

De aceea, este tot mai greu de păstrat un ton neutru când vorbim despre problemele pieței de carte, pentru că situația chiar este una la limita suportabilității.

Pactul pentru Lectură, lansat de Asociația Editorilor din România, este tocmai un semnal de alarmă pe care îl tragem ca să arătăm că situația este gravă, că rezolvarea este una complexă iar rezultatele nu au cum să apară peste noapte. Dar trebuie început de undeva și cel mai potrivit ar fi de la respectarea legilor în vigoare, la care să adăugăm și acele prevederi foarte utile aruncate, la precedenta criză, odată cu primele măsuri de austeritate și care priveau sprijinirea profesorilor cu 100 de euro anual pentru cumpărarea de cărți.

În anul care a trecut, presiunile conjugate ale editorilor au dat și unele roade, care trebuie salutate.

În noua lege a învățământului preuniversitar se vorbește, la articolul 83, despre înființarea programului național „O carte pentru fiecare”; este un pas bun care, așa după cum editorii au informat deja Ministerul Educației, nu trebuie limitat doar la cărțile autorilor români.

Copiii de azi nu mai au răbdare să bifeze listele de lecturi cu care generația noastră de elevi își ocupa vacanțele, și care abundă de autori autohtoni, dar nu prea contemporani. Așa că, dacă vrem să-i reînvățăm pe copii să citească de plăcere (ceea ce e de dorit, uitându-ne la cum arată rezultatele testărilor naționale și internaționale) trebuie să le lăsăm și o libertate mai mare de selecție, inclusiv din rândul titlurilor scrise de autori străini.

Oricum, date fiind discuțiile despre tăieri de beneficii care se tot poartă zilele aceste, probabil va mai trece ceva timp până Ministerul Educației va operaționaliza acest text.

Și iată că ajungem la adevărata problemă, elefantul din sufragerie despre care puțini au curajul să vorbească: criza economică pe care o prefigurează discuțiile de mai sus.

La precedenta criză, nu doar că bunurile culturale au fost primele la care s-a renunțat între achizițiile dintr-o gospodărie, dar guvernanții au avut grijă și să accentueze terapia de șoc, prin abrogarea acelei legi care sprijinea profesorii cu 100 de euro anual pentru cumpărarea de carte; doar prin această măsură, s-au șters 16% din cifra de afaceri a pieței.

Deși guvernanții nu admit că vine o criză economică, discuțiile conjugate despre încetinirea economiei, deficitul bugetar scăpat de sub control și renunțarea la scutirile de taxe pentru anumite sectoare nu trimit cu gândul chiar la o sărbătoare a abundenței.

Este bine să nu uităm lecțiile trecutului apropiat și să nu mai tăiem tot craca de sub picioarele noastre, ci să vedem cum o ajutăm să ajungă mai ușor la soare și să fie mai productivă. Sper, de aceea, ca acest timid început de reconstrucție să nu fie abandonat, cu atât mai mult cu cât impactul bugetar chiar este unul nesemnificativ. Pe când ecoul acestui abandon va răsuna puternic nu doar în piața de carte, care și-a dovedit deja elasticitatea și va reuși cumva să treacă și peste asta, ci în rezultatele tot mai proaste pe care le înregistrăm la testările naționale și internaționale.

Oricât ne-am fura căciula, coborând ștacheta la Evaluarea Națională și Bacalaureat, problema analfabetismului funcțional nu va dispărea de la sine: ea are, însă, toate șansele să se transforme într-una cronică, pentru care va fi nevoie de mult mai multe resurse ca să fie rezolvată.

(11 iulie 2023)