Ministerul Apărării Naţionale demarează o serie de activități cu ocazia Zilei Marinei în Constanţa, Bucureşti, Mangalia, Brăila, Tulcea şi Galaţi.
Conform programului, sâmbătă, 12 august, la Constanţa, de la ora 20.00, este programat un concert itinerant al Muzicii Militare a Forţelor Navale, de la Piaţeta Cazino la Piaţeta Perla, pe faleza din Staţiunea Mamaia.
Luni, 14 august, Ziua Recunoştinţei va fi marcată printr-o ceremonie militară şi religioasă ce va avea loc, de la ora 8.30, la Monumentul „Crucea Marinarilor” de pe faleza din Constanţa. De la ora 10.00, în faţa Comandamentului Flotei va fi organizată o festivitate de conferire a unor embleme şi distincţii personalului militar şi civil care s-a remarcat în timpul anului de instruire.
Marţi, 15 august, marinarii militari vor prezenta, după o absenţă de patru ani, Exerciţiul demonstrativ întrunit „Forţele Navale Române 2023” pe scena maritimă din faţa Comandamentului Flotei.
Ceremonia va începe la ora 10.00 cu ridicarea Pavilionului, geacului şi a Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României şi cu tragerea a 21 de salve de tun, conform tradiţiei marinăreşti. După alocuţiunile persoanelor oficiale şi serviciul religios vor fi lansate, în apa mării, ancore de flori în memoria eroilor marinari care îşi dorm somnul de veci în adâncurile apelor.
„Zeul Neptun îşi va face apariţia din largul mării, printr-o poartă de apă asigurată de remorcherele multifuncţionale <Vânjosul>, <Vârtosul> şi <Voinicul>, pentru a da startul demonstraţiilor, concomitent cu salutul de deschidere a exerciţiului executat de elicoptere şi ambarcaţiuni rapide, ce vor purta drapele României, Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene. Momentul va fi urmat de defilarea Navei-şcoală <Mircea>, ambasadorul onorific al României pe mările şi oceanele lumii, avându-i pe vergi pe cadeţii de la Academia Navală <Mircea cel Bătrân> pentru a saluta publicul spectator, în timp ce un elicopter militar va lansa trei scafandri paraşutişti”, susțin oficialii MApN.
Inserţia unor elemente de cercetare-diversiune, respingerea atacului aviaţiei inamice, căutarea şi atacul asupra unui submarin inamic, respingerea unui desant maritim, combaterea migraţiei ilegale pe mare şi manevrarea elicopterului Puma Naval pentru apuntarea la bordul unei fregate vor fi și ele secvenţe din Exerciţiul demonstrativ întrunit „Forţele Navale Române 2023”.
Seara zilei de 15 august se va încheia cu un mini-concert de piese din repertoriul marinăresc pe faleza Cazinoului din Constanţa, cu retragerea cu torţe a marinarilor şi cu un spectacol de artificii şi de drone. Retragerea cu torţe se va face, de la ora 20.00, pe traseul Cazino – Faleză – Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu – Piaţa Ovidiu, unde Muzica Militară a Forţelor Navale îşi va continua reprezentaţia.
La Mangalia, Ziua Recunoştinţei va fi marcată luni, 14 august, începând cu ora 10.00, printr-o ceremonie militară şi religioasă organizată la Monumentul Marinarului şi constructorului naval, din Portul Turistic. Marţi, 15 august, între orele 10.00 şi 13.00, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită în Portul Turistic Mangalia, în prezenţa Zeului Neptun, prin exerciţii militare demonstrative, expoziţii de tehnică militară, jocuri şi concursuri marinăreşti. De la ora 21.00 va avea loc retragerea cu torţe.
La Brăila, militarii Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” vor depune luni, 14 august, coroane de flori în memoria eroilor marinari în cadrul unei ceremonii organizată în Portul Militar. Ziua Marinei Române va fi sărbătorită marţi, 15 august, între orele 10.00 şi 13.00, pe faleză, prin exerciţii militare demonstrative, expoziţii de tehnică militară, jocuri şi concursuri marinăreşti, iar de la ora 20.30 marinarii se vor retrage cu torţe pe traseul Primărie – Grupul 329 Logistic Brăila.
La Tulcea, marinarii vor depune luni, 14 august, în Portul Militar, coroane de flori în memoria eroilor marinari. Ziua Marinei Române va fi sărbătorită marţi, 15 august, de la ora 10.00, pe faleză, prin exerciţii militare demonstrative, expoziţii de tehnică militară, jocuri şi concursuri marinăreşti.
La Galaţi, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită marţi, 15 august, de la ora 14.00, pe faleză, printr-un exerciţiu naval prezentat de militarii Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”.
La Bucureşti, între 11 şi 15 august, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, publicul va putea vizita, între orele 17.00 şi 22.00, o expoziţie cu lucrări de pictură cu tematică marină semnate de Alexandru Ghinea, precum şi o expoziţie interactivă de noduri şi lucrări de matelotaj, machete de nave, faruri şi diferite obiecte specifice marinei.
Marţi, 15 august, de la ora 9.00, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I” (zona Debarcader / Herăstrău).