Autoritatea germană de reglementare a datelor investighează proiectul Worldcoin al lui Sam Altman, CEO-ul OpenAI, de la sfârşitul anului trecut, din cauza preocupărilor legate de procesarea la scară largă a datelor biometrice sensibile, a declarat preşedintele autorităţii de reglementare.
Worldcoin, care a fost lansat săptămâna trecută, cere utilizatorilor să-şi scaneze irisul în schimbul unui ID digital şi, în unele ţări, criptomonede gratuite, ca parte a planurilor de a crea o nouă ”reţea financiară şi de identitate”, notează Reuters.
Oficiul de Stat Bavarez pentru Supravegherea Protecţiei Datelor a început să investigheze Worldcoin în noiembrie 2022, din cauza temerilor că proiectul urmăreşte să proceseze ”date sensibile la o scară foarte mare”, folosind noi tehnologii, a declarat Michael Will, preşedintele autorităţii de reglementare a landului, pentru Reuters.
Will a spus că autoritatea de reglementare a landului bavarez este autoritatea principală care investighează Worldcoin, în conformitate cu regulile de protecţie a datelor ale Uniunii Europene, deoarece Tools For Humanity, compania din spatele Worldcoin, are o filială germană acolo.
Worldcoin nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii. Site-ul său web precizează că reţeaua ”protejează confidenţialitatea” şi dă asigurări că datele personale sunt stocate în formă criptată.