FacebookTwitterLinkedIn

Obligația de facturare electronică între companiile din România, care va intra în vigoare la începutul anului viitor, ar putea afecta procesele interne ale firmelor, dar și relațiile comerciale cu partenerii de afaceri, având în vedere că pot exista societăți care ar putea refuza plata unei facturi dacă aceasta nu a fost  emisă și transmisă prin RO e-Factura.

România a primit autorizarea din partea Consiliului Uniunii Europene de a introduce obligația de a emite numai facturi electronice în relația comercială B2B (Business to Business).

Astfel, doar documentele în format electronic vor mai fi acceptate ca facturi de către administrația fiscală din România.

”Mai mult, pot apărea cazuri în care posibilitatea de a emite și transmite facturi prin RO e-Factura să fie unul dintre criteriile de selecție sau de continuitate a relațiilor comerciale cu furnizorii”, potrivit unei analize a PwC.

În contextul tuturor măsurilor de digitalizare a administrației fiscale, autoritățile din România și-au exprimat în numeroase rânduri intenția de a introduce obligația raportării facturilor electronice prin sistemul RO e-Factura.

După implementarea SAF-T, companiile din România urmează să-și adapteze sistemele interne pentru a emite facturile electronice și a le transmite prin RO e-Factura.

Acest proces ar presupune o serie de analize interne, modificări de ordin tehnic, alocarea de resurse umane, dezvoltarea sau contractarea unor aplicații, precum și de resurse financiare suplimentare.

„Având în vedere provocările implementării RO e-Factura, companiile din România trebuie să inițieze procesul de identificare a resurselor și soluțiilor necesare pentru a se asigura că se conformează pentru această obligație viitoare”, menționează sursa citată.