British Council va deschide un nou centru de învățare în București de peste 350 mp, în clădirea de birouri One Cotroceni Park, dezvoltată de One United Properties.
Această decizie vine la scurt timp după ce, în luna iunie, British Council anunța deschiderea unui alt centru tot într-o clădire de birouri – City Gate -, din nordul Bucureștiului. Cele două tranzacții au fost realizate cu sprijinul CBRE, lider global pe piaţa de servicii comerciale şi investiţii în real estate.
Noul centru de predare va fi amplasat într-unul dintre cele mai noi parcuri de birouri din București, One Cotroceni Park, în apropierea zonelor rezidențiale și a altor facilități, cu acces facil la transportul public. Centrul de învățare își va începe activitatea didactică din data de 18 septembrie și va fi inaugurat cu un eveniment de tip Open Doors cu o durată de cinci zile în perioada 11 – 15 septembrie, în cadrul căruia British Council își va deschide porțile pentru toți cei care doresc să participe la evenimentele de seară.
„Datorită creșterii cererii de cursuri de limbă engleză de înaltă calitate adăugăm centre noi sediului nostru tradițional din vecinătatea Pieței Romane, extinzându-ne cu două locații suplimentare pentru a fi mai aproape de și mai mulți dintre cursanții noștri. Toți cei interesați să afle mai multe despre ceea ce oferim sunt invitați cu drag la evenimentele de tip “porți deschise”, care vor avea loc în fiecare zi între 11 și 15 septembrie.”, a spus Andrew Glass, Country Director al British Council Romania.
Cu peste 80 de ani de experiență în furnizarea de educație și calificări în limba engleză și în promovarea oportunităților educaționale și a înțelegerii interculturale, British Council are peste 100 de milioane de cursanți în întreaga lume în fiecare an. În București, compania British Council a înregistrat peste 10.000 de cursanți în ultimii doi ani.