Banca Centrală Europeană (BCE) va continua să înăsprească politica monetară din cauză că inflaţia în zona euro este încă mult prea ridicată, a declarat președinta băncii, Christine Lagarde.
“Este puţin probabil ca, în viitorul apropiat, banca centrală să fie în măsură să afirme cu certitudine că dobânzile au atins punctul de vârf. Fără o modificare importantă a perspectivei, vom continua să majorăm dobânzile în luna iulie”, a spus Lagarde citată de Reuters.
BCE a majorat costul creditării la fiecare reuniune de politică monetară din ultimul an, astfel că dobânda la depozite a urcat până la 3,5%.
În luna mai, inflaţia de bază în zona euro a fost de 6,1%, în scădere faţă de 7% în aprilie, dar cu mult peste ţinta de inflaţie a BCE de 2%.
“Inflaţia în zona euro este mult prea mare şi se pare că va rămâne aşa pentru o perioadă lungă de timp…Această persistenţă este provocată de faptul că inflaţia îşi face simţite efectele în economie în faze, pe măsură ce diferiţi agenţi economici încearcă să transfere costurile pe seama celorlalţi”, a precizat Lagarde.
Prin scumpirea creditelor, băncile centrale vor să tempereze cererea de credite imobiliare, credite de consum sau pentru investiţii din partea companiilor, ceea ce, potrivit teoriei economice convenţionale, duce la o încetinire a ritmului de creştere a preţurilor.