FacebookTwitterLinkedIn

Modul în care vor fi accesate fondurile europene se schimbă oficial pentru ca cele 46 miliarde de euro să intre mai uşor în ţară, a afirmat ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează modulul ‘Cereri de finanţare’ al sistemului informatic MySMIS2021, sistemul unic de management al informaţiei prin care vor fi accesate fondurile în valoare de 46 miliarde euro, alocate României prin Politica de Coeziune 2021-2027, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Astfel, începând de joi, prin intermediul noului modul al platformei dezvoltate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Autorităţile de Management vor lansa apeluri pentru proiecte cu finanţare europeană, iar cei interesaţi vor putea depune digital toate documentele de accesare a acestora.

Venim în întâmpinarea beneficiarilor atât prin lansarea acestui modul într-un timp scurt, cât şi prin felul în care această funcţionalitate a aplicaţiei MySMIS2021 a fost gândită. Acest modul va facilita introducerea informaţiilor de către solicitanţi, fiind programat astfel încât să permită completarea de informaţii structurate şi ataşarea de documente aferente în secţiuni definite, făcând mai uşoară elaborarea şi transmiterea cererilor de finanţare. Aceste facilităţi ale sistemului informatic MySMIS2021 şi cele ce vizează interoperabilitatea cu alte sisteme informatice vor contribui la eficientizarea şi accelerarea atragerii fondurilor europene alocate României“, a declarat Marcel Boloş.

Utilizatorii sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+ vor avea la dispoziţie un call-center de suport specializat, dezvoltat tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi operat de către MIPE, la numărul unic de telefon 031.9268. Sistemul va asigura un plan de monitorizare a proiectelor ce va avea ca efect consolidarea şi eficientizarea întregului proces de către autorităţile de management/organismele intermediare, precum şi implementarea acestora.