Accenture intenționează să își dubleze forța de muncă în domeniul inteligenței artificiale la doar trei luni după concedierea în masă a 19.000 de angajați, într-un efort de reducere a costurilor, potrivit Bloomberg News.
Compania va investi 3 miliarde de dolari în divizia de inteligență artificială și data management în următorii trei ani pentru a ajuta companiile-client să dezvolte noile strategii de care vor avea nevoie pentru a profita de boom-ul inteligenței artificiale, a declarat Accenture marți, într-un comunicat.
O mare parte din investiție se va concentra pe maximizarea utilizării inteligenței artificiale generative, care creează imagini sau texte. “Există un interes fără precedent în toate domeniile inteligenței artificiale, iar investiția semnificativă pe care o facem în divizia de date și inteligență artificială îi va ajuta pe clienți să treacă de la interesul exprimat la acțiune concretă și la dobândire de valoare, într-un mod responsabil și cu argumente clare de afaceri”, a declarat Julie Sweet, CEO-ul companiei.
Anunțul Accenture vine după ce compania a redus forța de muncă în martie cu 2,5%, afectând peste jumătate dintre angajați din funcții corporative, cu precădere departamentele de resurse umane, financiare și juridice.