Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), reprezentând firme cu capital românesc care desfășoară activități de producție, aduce în atenția opiniei publice modul defectuos de gestionare a ajutoarelor de stat, care duce la pierderea încrederii în capacitatea ministerelor de a gestiona fonduri din bani publici.
Prin Hotărârea de Guvern nr 959/2022 s-a instituit o schemă de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare, apel de proiecte lansat de Ministerul Economiei.
În cadrul apelului, care s-a închis la data de 16.12.2022, au fost depuse un număr de 81 de proiecte, dintre care 21 au obținut punctajul maxim de 100 de puncte.
Ghidul solicitantului prevedea în mod expres prezentarea unui plan de afaceri care „trebuie să reliefeze eficiența economică a întreprinderii și viabilitatea investiției pentru care se solicită sprijin financiar”.
În vederea departajării celor 21 de companii care au obținut punctajul maxim, s-a avut în vedere numai criteriul de rentabilitate a cifrei de afaceri, fără ca acesta sa fie considerat în contextul analizei „viabilității investiției”, respectiv a capacității de absorbție și utilizare a ajutorului de stat de către firmele calificate.
Aceasta a dus, în opinia AOAR, la apariția unor situații derizorii, pe baza informațiilor publicate, care discreditează procesul de evaluare (e.g.):
- una dintre companiile care a primit finanțare este o companie cu o cifră de afaceri pe anul 2021 de 5.100 lei, cu un profit de 541 de lei, având o rentabilitate a cifrei de afaceri de 90,29%! Această companie urmează să primească ajutor de stat și să efectueze o „investiție viabilă” cuprinsă între 26,25 milioane de euro și 45 de milioane de euro;
- 6 din cele 8 companii câștigătoare au o cifră de afaceri sub 600.000 ron, iar cifra de afaceri medie a tuturor câștigătorilor este de 1.108.582 ron (aprox 220.000 de euro). Fiecare dintre aceste companii urmează să primească ajutor de stat și să efectueze „investiții viabile” de câte 30.000.000 de euro fiecare (valoare medie).
- numărul total (cumulat) de angajați ai celor 8 companii câștigătoare este de 14, revenind la o medie de 1,75 angajați/companie câștigătoare;
- rentabilitatea medie pentru cele 8 companii câștigătoare este de 67,2% (atingând si peste 90%, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Economiei), cu mult peste rentabilitatea firmelor cu activitate de producție (situată, în medie, între 5,2% si 17% conform tabelului anexat).

Lista companiilor care au punctaj maxim (100 de puncte) și care NU AU FOST SELECTATE pentru ajutor de stat:
