FacebookTwitterLinkedIn

Conform estimărilor realizate de crescătorii de ovine din județul Hunedoara, pretul cărnii de miel cu ocazia Sărbătorilor Pascale se va situa în jurul valorii de 40-45 lei/kg, în carcasă, și 17-20 de lei, în viu.

„Prețurile sunt aproape similare celor de anul trecut, chiar dacaă am avut o iarnă grea, iar costurile cu animalele au crescut. Anul trecut kilogramul de carne de miel în carcasă se vindea cu prețuri între 35 și 40 de lei. Anul acesta, prețul se va situa în jurul valorii de 40-45 de lei pe kilogram, pentru mieii care se vând direct de la ciobani”, a explicat președintele Asociației Crescătorilor de Ovine ‘Retezatul’, Pavel Iovăneasa.

Potrivit acestuia, crescătorii de ovine au oferit deja miei la export, prin intermediul centrelor de colectare, prețul negociat pentru animalele în viu fiind cuprins între 17 și 20 de lei pe kilogram. Cel mai bine au fost comercializați mieii cu o greutate mai mică de 20 de kilograme.

„Miei sunt destui, cu toate că anul acesta am avut parte de condiții mai vitrege – zăpadă mare și ploi, iar afară a fost mult mai frig, în primăvară. Nu vor fi probleme cu asigurarea cărnii de miel pentru Sărbătorile de Paști. Cumpărători să fie, că miei avem!”, a dat asigurări Pavel Iovăneasa.

Asociația Crescătorilor de Ovine ‘Retezatul’ reunește peste 200 de oieri din Țara Hațegului și Valea Jiului.