Grupul auto Geely (China) va include opt uzine din China şi una din Suedia, care produc sisteme de propulsie, în viitorul joint venture cu Renault şi gigantul Saudi Aramco concentrat pe producţia de motoare cu combustie.
„Horse”, noul joint venture anunţat de Renault şi Geely în luna noiembrie 2022, va furniza motoare pe combustie şi tehnologie hibridă brandurilor pe care le deţin, precum şi altor companii auto.
Se preconizează ca noul joint venture să aibă 19.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 15 miliarde de euro pe an.
Miercuri, 29 martie, două surse din apropierea afacerii au dezvăluit pentru Reuters, preluat de Agerpres, că din cele nouă fabrici care vor veni de la Geely şi Aurobay, o fostă divizie specializată pe motoare pe combustie înfiinţată de Volvo Cars şi Geely în anul 2021 dar care acum este deţinută în întregime de Geely, opt sunt amplasate în China şi una la Skovde, în Suedia.
Geely şi Renault au anunţat anterior că joint venture-ul lor ar urma să aibă o capacitate anuală de producţie de peste cinci milioane de motoare şi sisteme de transmisie şi pentru automobile cu ardere internă, hibride şi hibride de tip plug-in.