Consumatorii din România își doresc să aibă acces la branduri și produse locale și sunt în căutare de experiențe noi în relația cu companiile și cu magazinele pe care le frecventează.
”O dimensiune extrem de importantă este idea de local. Noi, deși suntem un retailer global, ne dorim foarte mult să fim relevanți local și relevanța locală se face prin mărci locale, parteneriate locale, experiențe locale. 93,5% dintre cei 4.000 de furnizori ai noștri sunt români, pentru că, în momentul de față, clientul își dorește marcă și experiență locală”, a declarat Horhoianu.
Radu Savopol a adăugat că el nu este adeptul cumpărăturilor online și a observat că în România ”lucrurile au luat-o un pic înainte față de multe țări din Europa” din acest punct de vedere. De asemenea, din punctul lui de vedere, interacțiunea fizică ar trebui încurajată.

”Mă sperie scenariul în care se întâlnesc doi tineri la o cafea și nu știu ce să își spună și ajung să își scrie. Experiențele fizice nu trebuie să dispară. Când mergeam în Franța sau Italia, oamenii ăia, chiar și generația tânără, parcă nu-i vezi așa de addicted ca la noi. Cred că aceste experiențe fizice trebuie să fie încurajate”, a spus Savopol.
Clienții au devenit foarte fluizi și trec ușor de la cumpărăturile fizice la cele online. În plus, există o nevoie tot mai puternică de personalizare din partea clienților.
”Trebuie să fim acolo unde sunt clienții. Clientul a devenit foarte fluid și trece de la un format fizic la unul online extrem de des și atunci noi încercăm să îi oferim ce e relevant pentru el”, a adăugat directorul Carrefour.
Potrivit lui Savopol, consumatorul devine tot mai pretențios și este mult mai atent la calitatea produselor pe care le cumpără.

Șerban Radu, cofondator și CEO Cărturești, a afirmat că piața de carte din România este în creștere, iar clienții sunt tot mai interesați de calitatea produselor și de sustenabilitate, iar responsabilitatea librăriilor Cărturești este să le ofere ”experiențe faine”.
”Calitatea produselor și sustenabilitatea devin tot mai importante și o simțim mai mult la publicul nostru specific. Tehnologia nu e nici bună, nici rea, depinde ce faci cu ea. Fiind în retail, treaba noastră este să oferim niște experiențe faine, să simți că e un timp câștigat”, a spus Radu.
El a adăugat că și prețul poate fi o parte a experienței consumatorului, iar oamenii au nevoie de carte pentru că aceasta este un bun de consum și poveștile ”sunt parte din viața noastră”.
”Eu aș înființa un minister responsabil de frumusețea orașului sau la primării un departament responsabil de experiența cetățenilor”, a mai spus Radu.