Nu trece o zi fără o știre despre noi reguli sau recomandări venite de la Bruxelles în privința luptei împotriva carbonului. O luptă susținută agresiv de SUA și de UE, care presupune renunțarea la sursele tradiționale de energie și la adoptarea unora noi, în special fotovoltaice și eoliene.
la începutul lunii ianuarie 2023, un studiu al Energy Policy Group (EPG) concluziona că România va trebui să dezvolte 15 GW de capacități eoliene offshore în Marea Neagră pentru a atinge neutralitatea climatică în 2050, an în care, de fapt, toată UE și SUA ar trebui să respire cel mai pur aer de pe planetă. „Eu știu că Ministerul Energiei nu are niciun fel de implicare în realizarea studiului, este un demers al Energy Policy Group, dar cred că astfel de inițiative sunt foarte bune”, a declarat George Sergiu Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Aceasta ar deveni cea mai mare sursă de producție de energie electrică a țării, cu peste 40% din total, se arată în acel studiu. „Proiectul este o prioritate strategică pentru România având în vedere prognoza de consum pentru 2030. Astfel de proiecte sunt deja implementate sau în curs de implementare în Europa în condiții financiare sustenabile. De asemenea, în contextul țintelor Green Deal, este greu de identificat o soluție fără energie eoliană offshore”, a spus Mihai Drăghici, director de consultanţă la EY România.
România a asistat la un prim val de energie regenerabilă – în special eoliană – în perioada 2010-2012, majoritatea investițiilor fiind făcute de companii din afara țării. Entuziasmul investițiilor în industria eoliană, care acum totalizează o putere instalată de aproape 3.000 de MW – echivalentul a 16,5% din puterea totală instalată în România în capacitățile de producție de energie electrică, potrivit datelor Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) – a fost în parte spulberat de nemulțumirile consumatorilor, împovărați de ceea ce pe atunci era cea mai generoasă schemă de sprijin prin certificate verzi a investițiilor în regenerabile din toată UE. Drept urmare, după multiple modificări legislative care, în cele din urmă au disipat nemulțumirea populară, dar au sporit nemulțumirea investitorilor, pentru o perioadă de câțiva ani, investițiile în eoliene în România s-au oprit. „Important pentru România este ca noi să fim pionierii în această zonă (cea a energiei eoliene offshore – n.red.) din regiune”, a declarat George Sergiu Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Strategia din 2020 a Comisiei Europene privind energia eoliană offshore prevedea creșterea capacității energiei eoliene offshore în UE cu cel puțin 60 GW până în 2030, de la 14,6 GW în anul 2021, iar Marea Neagră este identificată drept unul dintre cinci bazine-cheie pentru realizarea acestor capacități.
Din cei 60 GW potențiali de energie eoliană offshore, România ar putea să își aproprie 3 GW până în 2030. Asta dacă ar începe construcția acestor instalații acum. O astfel de investiție ar presupune costuri de 8,4 miliarde de euro, sumă apropiată de necesarul de finanțare pentru construcția aproape legendarelor reactoare nucleare 3 și 4 de la centrala nuclearelectrică din Cernavodă, de care va fi, oricum, nevoie în momentul în care capacitatea instalată în energii regenerabile va crește semnificativ în România.
Inițial o inițiativă ceaușistă, construirea reactoarelor nucleare 3 și 4 a fost readusă în discuție în anii 2007-2008 și, într-un mod aproape miraculos, a fost chiar foarte aproape de a fi realizată. Statul român reușise să atragă parteneri de calibru, precum CEZ, Enel sau E.ON, când, din neant, proiectul a sucombat. Rând pe rând, investitorii străini au ieșit din joint-venture-ul cu Nuclearelectrica, astfel că, în final, în această poveste nu a mai rămas decât naratorul.
O nouă lege
Pentru montarea în Marea Neagră a sute sau poate chiar mii de turbine eoliene (în funcție de puterea instalată a fiecăreia) este în prealabil nevoie de un cadru legislativ. Care, în mod evident, lipsește în acest moment, dar care, cu ajutorul Băncii Mondiale, va fi creionat în cel mai scurt timp.
Totuși, caracterul intermitent al noilor energii regenerabile va trebui echilibrat tot de centralele pe gaze și de cele nucleare, pentru că vor fi singurele (la acea dată viitoare) care vor putea produce în bandă, mai ales că termocentralele pe cărbune se închid pa bandă rulantă în România. „Înlocuirea cărbunelui se va face treptat și se va folosi, de asemenea, și gazul natural care produce energie în bandă. Deci, cumva, siguranța producerii de energie trebuie acoperită”, a continuat Niculescu.
„Tot contextul acesta de criză energetică, de conflict la graniță, tot procesul de decarbonare a economiilor europene, tot procesul de atingere a țintelor de energie regenerabilă în mixul de producție din fiecare țară ne face și pe noi, statul român, să ne dorim să avem o lege dedicată pentru acest domeniu”, a adăugat secretarul de stat.
Cel mai probabil, stabilirea acestei legi și a altor aspecte tehnice și administrative care țin de delimitarea zonelor în care se vor construi aceste turbine eoliene va fi cam tot ce va face statul român în acest demers, pentru că investițiile le vor face alții. „Activitatea e complexă și ține de mai multe ministere”, a spus Niculescu.
România are potențial
Potrivit consultantului EY, la un factor de capacitate specific de 40%, noile turbine eoliene ar putea produce 52 TWh de energie electrică anual, în condițiile în care, în 2021, România a consumat 56,22 TWh. De asemenea, prognoza de consum a României pentru anul 2030 variază între 68 și 80 TWh, valoare care ar putea urca la 100 TWh în 2050.
Potrivit lui Niculescu, Ministerul Energiei este dedicat reușitei acestui proiect, pentru că „ar fi păcat” să nu exploatăm și resursa eoliană a Mării Negre, pe lângă cea de hidrocarburi.
„Personal, consider că potențialul Mării Negre nu trebuie să se rezume la hidrocarburi, așa cum a fost până acum, și de aceea ar fi păcat să nu ne folosim de celelalte resurse pe care Marea Neagră poate să ni le ofere din punct de vedere energetic. Din punctul meu de vedere, dacă vrem să privim spre viitor, cred că nu putem să ne întoarcem la soluții care țin de secolul trecut (cum ar fi – n.r.) producerea de energie din cărbune”, a susținut Niculescu.
Totuși, Germania, statul-fanion al energiilor regenerabile, nu a avut nicio ezitare în a redeschide, la începutul acestei ierni, minele de cărbune, pentru a putea să își asigure necesarul de energie, situație în care a ajuns ca urmare a sabotării gazoductului submarin Nord Stream care hrănea cu gaze rusești toată economia germane și a deciziilor hazardate ale guvernului federal de la Berlin de a închide centrale nucleare și termocentrale pe cărbune și de a le înlocui impulsiv cu parcuri eoliene și fotovoltaice.
Ar fi bine să se abțină?
Investițiile în eoliene offshore din partea românească a Mării Negre vor fi derulate de companii private care au experiența, forța financiară și apetitul pentru dezvoltarea parcurilor eoliene offshore, iar nu de companii românești de stat. În cel mai bun caz, companiile românești se vor asocia cu altele din afara țării, la fel cum s-a întâmplat și în cazul explorării și exploatării perimetrelor de hidrocarburi din Marea Neagră. Cel mai ilustrativ caz este al Romgaz Mediaș, companie care a plătit peste un miliard de dolari pentru a prelua participația Exxon în perimetrul Neptun Deep, al cărui titular de contract este OMV Petrom.
„Statul trebuie să seteze regulile (legea offshore), calendarul pentru dezvoltarea potențialului offshore și asigurarea evacuării energiei din zona Dobrogea (prin intermediul Transelectrica). Alte companii de stat pot participa în mod competitiv (în baza unei licitații) la dezvoltarea potențialului offshore. Această implicare ar trebui însă evitată, în lipsa experienței și capacității administrative de gestionare a proiectelor, deoarece poate conduce la întârzierea implementării”, a afirmat Drăghici.
Secretarul de stat Niculescu și-a exprimat însă speranța ca „prezența companiilor românești să fie una considerabilă”.
„Îmi doresc ca apetitul pentru investiții să fie foarte ridicat din partea companiilor românești. Eventual se pot încheia parteneriate cu companii care au experiență”, a afirmat Niculescu.
Dincolo de adoptarea legii offshore pentru eoliene, România mai trebuie să creeze un plan de amenajare a spațiului maritim pentru identificarea zonelor optime pentru realizarea proiectelor de investiții în energie eoliană offshore, dar și o delimitare a zonelor unde au loc operațiuni comerciale, militare sau de altă natură cu care noile eoliene ar trebui să nu interfereze. În plus, mai este necesar și un acord de parteneriat cu Bulgaria, pentru că și în apele teritoriale ale statului vecin ar urma să fie construite eoliene cu o capacitate similară cu a României, de 3 GW, în același interval de timp. Cel puțin, așa sugerează studiul EPG.
Dacă în primul val de investiții în energii regenerabile, investitorii au fost atrași cu cea mai generoasă schemă de sprijin prin certificate verzi (de peste 10 miliarde de euro care se adăugau prețului obținut din vânzarea energiei pe piață sau prin contracte preferențiale), de această dată, EPG spune că este nevoie de crearea unui mecanism denumit contracte pentru diferență (CfD). Acest mecanism este utilizat deja în alte state și pentru alte tehnologii, precum cea nucleară.
„Acesta are un rol important în atragerea investitorilor în proiecte de asemenea anvergură”, susțin autorii studiului EPG.
Reprezentanți ai autorităților române și ai Băncii Mondiale au derulat, la sfârșitul lunii ianuarie, o vizită în Portul Constanța, care, din perspectiva lui Niculescu, ar putea deveni „un hub” logistic pentru firmele care vor veni și vor construi eolienele offshore.
Astfel, Banca Mondială a avansat trei scenarii în care Portul Constanța ar putea juca un rol. În port ar putea fi construite hale de producție pentru diverse echipamente necesare turbinelor care vor fi plantate în Marea Neagră, sau, cel puțin, ar putea fi asamblate unele componente. Un alt scenariu este cel în care Portul Constanța ar servi ca un centru de operare și mentenanță a eolienelor offshore nu doar din România, ci și din Bulgaria, țară vecină de care, iată, suntem legați din nou în preajma unui eveniment istoric, precum Schengen.