FacebookTwitterLinkedIn

În general, tindem să nu ne gândim la situaţii sumbre sau dificile, pe principiul “mie nu mi se poate întâmpla”. Din nefericire, de foarte multe ori suntem luați prin  surprindere.

Desigur, societatea în care trăim a dezvoltat o multitudine de soluții de protecție, pentru diverse tipuri de pericole cu care ne putem confrunta. Important este să le descoperim la timp și să le înțelegem. Pentru că, nu-i așa, un altfel de pericol este și suspiciunea sau lipsa de informare despre soluțiile pe care le avem la îndemână pentru o mai bună calitate a vieții, până la urmă.

Un exemplu în acest sens sunt asigurările de viaţă. Rolul lor principal este de a proteja bugetul nostru și/sau al familiei împotriva riscului de accidente, a riscului de îmbolnăvire, inclusiv a decesului survenit în urma unor situații nefericite care atrag după ele o serie de dezechilibre financiare. Acest tip de asigurare poate fi o soluție pentru a preveni urgențele majore care apar în astfel de cazuri, precum și dependența familiilor de sistemul public de asistență socială.

Deși asigurarea de viață, în toate variantele ei, poate fi un colac de salvare, dacă ne uităm la cifre, în România, piața asigurărilor de viață se află, în continuare, la un nivel redus comparativ cu celelalte state ale UE, precum Polonia (28%), Germania (39%), Franța (46%) sau Italia (74%).

Specialiștii împart asigurările de viață în trei categorii principale, fiecare cu o componentă diferită: protecție, economisire și investiție.

Pe scurt:

– Asigurarea de viață cu componentă exclusivă de protecție acoperă decesul persoanei asigurate. Atunci când închei o astfel de asigurare trebuie să ştii că, dacă la încheierea perioadei contractuale evenimentul nu s-a produs, beneficiarul nu va primi o sumă asigurată, iar produsul nu are valoare de răscumpărare. Sunt asigurări temporare de viaţă, utile, de exemplu, celor care vor să contracteze un credit, care previn îndatorarea moștenitorilor.

– Asigurarea de viață cu componentă de economisire acoperă decesul persoanei asigurate, însă garantează și o sumă asigurată la supraviețuirea asiguratului la termenul specificat în contract. Acest produs are valoare de răscumpărare şi este ideal în cazul în care doreşti să oferi copiilor tăi o sumă care să acopere costurile generate de urmarea cursurilor de învățământ superior, de exemplu.

– Asigurarea de viață cu componentă de investiție (unit-linked) acoperă decesul persoanei asigurate, iar la maturitatea contractului beneficiarul poate primi fie suma asigurată și valoarea contului de investiții, fie doar valoarea contului de investiții. Este un produs financiar adresat clienților care au un apetit crescut pentru instrumentele financiare, permițându-le diverse operațiuni de transfer și redirecționare în programele investiționale disponibile, creșterea valorii contului de investiții, sau protejarea împotriva inflației.

Unde se situează România?

La nivel de țară avem un deficit important de protecție pentru multe familii. Astfel, diferența dintre resursele financiare necesare și cele disponibile într-o familie, în cazul apariției unei situații nedorite, este considerabilă.

Mai mult, în ultimii ani, acest deficit de protecție s-a adâncit, iar în 2021 se afla la o valoare de 620 miliarde lei (126 miliarde EUR), în creștere cu 5,6% față de 2020, potrivit unei analize realizate pentru UNSAR de către un grup de experți independenți. Pentru o familie, asta înseamnă peste 116.000 de lei în plus față de banii pe care îi are la dispoziție. Mai mult, să nu uităm nici că evoluția inflației i-a afectat pe unul din doi români, în contextul în care puțin peste jumătate dintre respondenții studiilor UNSAR spun că în ultimul an veniturile le-au rămas la fel.

Asigurarea de viață

Cu o asigurare de viață acest deficit poate fi acoperit mai ușor, printr-o serie de măsuri specifice. Una dintre soluții ar fi acordarea de deductibilități fiscale la primele de asigurare de viață − este o măsură care ar avea un impact minim asupra bugetului de stat, dar care ar aduce beneficii majore pentru populație.

De altfel, asigurarea de viață este unul dintre instrumentele utilizate de un număr mare de state în aplicarea politicii lor sociale. Majoritatea membrilor OECD, precum și o bună parte dintre statele membre ale Uniunii Europene stimulează prin mijloace fiscale dezvoltarea pieței asigurărilor de viață.
În acest context, este cu atât mai importantă necesitatea stabilirii unui regim fiscal stimulativ pentru achiziționarea de polițe de asigurare de viață cu componentă exclusivă de protecție – și sunt semnale pozitive în acest sens.

În orice caz, asigurările de viață reprezintă o soluție concretă și ușor accesibilă pentru reducerea vulnerabilității familiilor în fața riscurilor neprevăzute care le afectează veniturile recurente și implicit standardul de viață. Fiecare dintre noi trebuie să avem responsabilitatea individuală pentru protejarea membrilor familiei, iar asigurările de viață sunt o formă optimă de protecție a celor dragi. 

UNSAR

Acest articol este susținut de UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, ca parte din demersurile consolidate de contribuție la procesul de educație financiară. UNSAR, alături de partenerii săi, promovează importanța protecției individuale și a familiei în fața riscurilor, de orice natură.

Înființată în 1994, UNSAR reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.