SMAA este un birou de arhitectură și design interior înființat în 2007 a cărui denumire înseamnă Silviu Mihăilescu și Asociații Arhitectura. SMAA este în prezent un birou multidisciplinar specializat în proiectarea unei game largi de funcțiuni, de la proiecte rezidențiale individuale sau colective, spații comerciale și amenajări interioare la hoteluri și clădiri de birouri. Biroul are o experiență vastă în proiectarea de ansambluri rezidențiale acumulată în cei 15 ani de activitate, proiectele SMAA însumând peste 540 000 mp construiți în ansambluri care ocupă peste 60 ha și 3 500 de apartamente, proiecte a căror valoare de investiție adună peste 200 milioane de euro. Numai în 2022 au fost finalizate 850 de unități de locuit în diferite ansambluri rezidențiale. Din rândul ansamblurilor consacrate proiectate de SMAA, putem enumera Atria Urban Resort, seria Cubic Residence, Millo Village, Parc by Herăstrău Apartments, Spazio Residence sau Cartierul cu Cireși.
Luând naștere cu un an înaintea crizei, creșterea biroului a fost una organică începând cu lucrări de amenajare de interior în blocuri comuniste, crescând la case cu buget mediu și mare, ajungând la ansambluri de locuințe colective pe parcele de câteva hectare care au necesitat o gândire la nivel urbanistic și coordonare a întregii infrastructuri necesare unui mic cartier. Astfel, având această experiență, rezolvările planimetrice obținute permit circulații raționale și o mobilare corectă evitând tensiuni spațiale.
Proiecte

Proiectele SMAA au ca numitor comun utilizarea cât mai eficientă și riguroasă a spațiului și a materialelor, acest aspect fiind o trăsătură capătată în urma numeroaselor rezolvări a unor teme cu numeroase constrângeri cum ar fi ansamblurile rezidențiale, ce au trebuit să îmbine rațiunile funcționale cu constrângerile financiare îmbrăcând în același timp toate aceste constrângeri într-o volumetrie curată, epurată de intervenții inutile.
Pe parcursul proiectării am învățat cât de importante sunt, pentru profitabilitatea proiectului, aspecte precum raportul dintre suprafața construită și cea utilă, suprafața construită și cea vandabilă sau dispunerea elementelor structurale și de compartimentare astfel încât să genereze costuri minime. La aceastea se adaugă corelarea și găsirea de soluții pentru proiectele de structuri și de instalații pentru a obține eficientizări ale costurilor și ale suprafețelor.
Fie că este vorba de locuințe colective, hoteluri sau clădiri de birouri, proiectele au compoziții clare, alegeri armonioase de materiale și detalii pline de acuratețe care configurează exterioare și interioare omogene si coerente. Acestea sunt rezultatul firului logic pe care îl aplică aspectelor funcționale și estetice ale fiecărui proiect care conduc la o gamă de compoziții arhitecturale recognoscibile ce conturează un stil arhitectural propriu.
Silviu Mihăilescu: „Încercăm să facem performanță în orice temă ne implicăm. Documentarea și continua căutare a mai multor soluții la acceași problemă sunt elemente esențiale în proiectare. Ca în orice domeniu, mai întâi trebuie să depui efort, să te autodepășești, pentru ca ulterior să obții satisfacție. Succesul oricarui proiect stă în comunicarea dintre client și arhitect, în dispoziția spre a cerceta diferite soluții până la identificarea celei optime și în hotărârea atât a arhitectului cât și a beneficiarului în executarea proiectului întocmai.”
Locuințe individuale și amenajare de interior

Dar SMAA nu este numai despre proiecte la scară mare ca locuințe colective, hoteluri sau clădiri de birouri. SMAA abordează proiecte de locuințe individuale și de amenajare de interior cu aceeași atenție la detalii. Considerăm că un birou de proiectare nu este performant atâta timp cât nu poate să genereze în cadrul biroului rezolvări de amenajare de interior care să se coreleze și să completeze stilul arhitecturii exterioare.
Lucrări precum casa MR sau casa CD din portofoliul biroului disponibil pe www.smaa.ro exemplifică rezolvarea unitara și judicioasă a arhitecturii exterioare și interioare. Proiectele sunt gândite de la mare la mic, de la exteriorul cu o imagine emblematică până la detalierea amenajării interioare care subliniază liniile clare și decise ale arhitecturii, prin tratarea suprafețelor în concordanță cu cele exterioare folosindu-se de piese de mobilier personalizate, de vitraje generoase și inseturi de materiale naturale.
Fiecare lucrare este un proces interactiv care pornește de la o logică funcțională și constructivă pe care o dezvoltă de-a lungul proiectării, pentru a obține un rezultat final în deplin acord cu principiile de la care a plecat, funcționând ca un mecanism complex fin reglat pentru a oferi cât mai multă plusvaloare cerințelor și, în același timp, intervenției în sit.
În 2023 așteptăm recepția altor 5 proiecte de ansambluri rezidențiale, începerea lucrărilor la un hotel, încheierea lucrărilor la 6 locuințe individuale și amenajări de interior și finalizarea a 4 magazine ale unui renumit brand de pantofi românesc.

SMAA
De curând site-ul www.smaa.ro a fost refăcut și include o selecție a proiectelor din cei 15 ani de activitate. Totodată încercăm să facem cunoscute proiectele la care lucrăm pe rețelele de socializare.
SMAA, un brand constuit prin reziliență, viziune și atenție la detalii, urmărește înainte de toate modalități inteligente de impact și transformare a orașului și a mediului înconjurător. Prin proiectele sale de amplitudine diferită în arhitectură rezidențială și comercială oferă un echilibru, între funcționalitate și estetică, potrivit pentru dezvoltatori și beneficiari deopotrivă.