Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) a anunțat că Statele Unite vor oferi un ajutor de 85 de milioane de dolari Turciei şi Siriei, după cutremurele care au lovit cele două ţări.
USAID a precizat că finanţarea va fi plătită unor parteneri de pe teren „pentru a oferi asistenţă de urgenţă necesară la milioane de oameni”, în special alimente şi îngrijire medicală.
Ajutorul ar urma, de asemenea, să ajute la aprovizionarea cu apă potabilă şi să prevină răspândirea bolilor, notează Agerpres.
Anunţul a fost făcut după o discuţie telefonică între şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, şi omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, pentru a analiza nevoile acestui aliat, membru al NATO.
SUA au trimis deja echipe de salvare în Turcia şi au furnizat ciocane pneumatice, generatoare de energie, sisteme de purificare a apei şi elicoptere.