Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a anunţat joi că Guvernul a aprobat plafonul pentru programul Prima Casă, pentru anul 2023, în valoare totală de 1,5 miliarde de lei.
”Face parte această aprobare rapidă a plafoanelor pentru programele cu garanţii de stat o aprobare rapidă, pentru că interesul Guvernului este ca banii să ajungă cât mai rapid în economie şi către beneficiari, către cetăţeni”, a spus ministru, potrivit news.ro.
Adrian Câciu a precizat că programul Prima Casă este un program de succes, un instrument prin care beneficiarii, mai ales cei tineri, își pot achiziţiona o locuinţă cu condiţii de finanţare mai favorabile decât ceea ce oferă piaţa bancară în acest moment, mai ales în condiţiile dobânzilor ridicate.
Ministrul Finanţelor a subliniat că îi încurajează pe români să apeleze la acest program, pentru că îşi doreşte ca acest plafon să fie epuizat până la jumătatea anului şi să poată fi suplimentat.