FacebookTwitterLinkedIn

Nuclearelectrica, operatorul singurei centrale nuclearelectrice din România, anticipează venituri de 7,6 miliarde de lei în 2023, în creștere cu un miliard de lei față de rezultatul estimat pentru 2022. Profitul net este estimat însă să scadă cu un miliard de lei.

Estimările privind profitul net aferent anului 2023 indică o diminuare cu un miliard de lei, la 1,5 miliarde de lei, de la nivelul de 2,5 miliarde de lei prognozat penttru 2022, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli al companiei.

Cheltuielile companiei de stat sunt estimate la 5,7 miliarde de lei, cu 58% mai mari față de nivelul de 3,6 miliarde de lei previzionat pentru anul trecut.

În același timp, cheltuielile cu salariile bugetate pentru 2023 sunt de aproape 646 de milioane de lei, în creștere cu peste 40% față de 460 milioane de lei în anul 2022.

Compania apreciază că, la sfârșitul anului, numărul de angajați va crește cu 15%, la 2.560, de la 2.224 în 2022.

Pentru bonusuri, compania de stat a bugetat pentru 2023 suma de 71,7 milioane de lei, cu 30% mai mare față de 55 milioane de lei în 2022.

În timp ce câștigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială va crește în acest an cu 21%, la 23.367 lei/lună/angajat, productivitatea muncii exprimată în unităţi valorice pe total personal mediu este estimată să scadă la 2.884 de lei/angajat, de la nivelul de 2.895 de lei în 2022.