Acest sistem de garanție-returnare urmează să devină funcțional la sfârșitul lunii noiembrie. Până atunci comercianții au mai multe obligații de îndeplinit, începând chiar din luna ianuarie.
Clienții vor plăti cu 50 de bani mai mult la cumpărarea unei băuturi, urmând să primească banii înapoi la returnarea sticlei goale, iar magazinele vor fi obligate să amenajeze puncte de primire a acestor ambalaje.
Toți comercianții care pun în vânzare apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, vin sau alte băuturi spirtoase, în ambalaje din plastic, sticlă sau metal, cu volume între 100 de mililitri și 3 litri trebuie să se înscrie în următoarele 2 luni pe platforma sistemului de garanție-returnare. În caz contrar, riscă o amendă cuprinsă între 20.000 și 40.000 de lei, informează RRA. Este prima etapă în procesul de introducere a acestui mecanism și în România.
Autoritățile și-au propus ca sistemul să devină funcțional pe 30 noiembrie 2023. Se estimează că, după punerea în funcțiune, România va avea al doilea cel mai mare astfel de sistem din Europa, după cel din Germania.