E greu să ții pasul cu Eduardo Kobra. Azi deschide o expoziție de pictură pe pânză, mâine afli de o nouă lucrare monumentală, care atrage deja valuri de turiști pe cine știe ce meridian îndepărtat. Kobra transformă strada în propriul atelier, iar apoi picturile sale invadează platformele sociale. Artist și călător neobosit, el reușește să facă din fiecare nou proiect al său un eveniment discutat de presa internațională. Cele mai recente succese, proiectele comandate de ONU și Disney, îi reconfirmă locul în liga comunicatorilor globali.
În scurtul interval scurs de la ultimul nostru interviu, ai ajuns iar în lumina reflectoarelor. Lucrarea monumentală pe care ai realizat-o pentru sediul ONU a apărut la toate buletinele de știri și a devenit instantaneu un punct major de atracție în New York.
Eduardo Kobra: Această pictură murală e, fără doar și poate, unul dintre cele mai importante proiecte din întreaga mea carieră! Eu deja împânzisem lumea cu mesaje transmițând ideea de respect reciproc și de toleranță, mesaje pacifiste distribuite într-o lume așa de violentă… Mă preocupă chestiuni precum rasismul, raportul dintre istorie și memorie, felul în care sunt conștientizate aceste probleme dificile, iar ele sunt teme înrudite cu discursul ONU. Așa că am fost invitat să pictez fațada sediului ONU, lucru fără precedent.
Care a fost cea mai mare provocare adusă de acest proiect?
Eduardo Kobra: Vorbim despre o organizație din care fac parte 193 de țări, așa că lucrul cel mai dificil s-a dovedit a fi birocrația presupusă de obținerea tuturor aprobărilor din partea comisiilor ONU. Un cuvânt de spus au avut și diverse agenții ale municipalității newyorkeze. A fost un proces anevoios, foarte complex, dar am răzbit! Am pus accentul pe mesaj: planeta e locul nostru, e căminul tuturor, iar noi trebuie să o respectăm. Trebuie să protejăm resursele, pădurile, fauna, populațiile indigene, să prevenim încălzirea globală. Bărbatul din lucrarea mea îi reprezintă pe toți părinții care lasă copiilor lor ca moștenire Pământul. Cum va arăta planeta pe care o vom lăsa în urma noastră? E o imensă responsabilitate aici.
Ai făcut din Amazonia elementul central al Mapamondului…
Eduardo Kobra: Uite, eu sunt și am fost mereu foarte interesat de temele ecologice. Vreau să atrag atenția asupra relației noastre abuzive cu ambientul. Fauna sărăcește, tot mai multe specii se îndreaptă spre extincție. E responsabilitatea noastră să ne asigurăm că generațiile viitoare vor avea privilegiul de a le putea vedea. Cred că noile tehnologii ne vor ajuta în munca de prezervare a ariilor sălbatice și, de asemenea, a regiunilor în care trăiesc populații indigene.
Menții un contact apropiat cu liderii acestor comunități indigene?
Eduardo Kobra: Când am fost invitat în Portugalia să execut o lucrare murală, l-am reprezentat în ea pe Raoni Metuktire [lider indigen brazilian faimos pentru activitatea sa ecologică, n.a.], iar această alegere vorbea, totodată, și despre legăturile istorice dintre Brazilia și Portugalia. În pictura murală de pe Bulevardul Olimpic din Rio de Janeiro – care a intrat la vremea aceea în Cartea Recordurilor datorită dimensiunii suprafeței pictate: 3.000 de metri pătrați – am redat cinci reprezentanți ai populațiilor indigene, fiecare de pe alt continent. M-am dedicat cu totul acestui subiect, m-am cufundat în cercetarea lui, în poveștile oamenilor… Mă întâlnesc adesea cu liderii populațiilor indigene din ariile protejate, lucrul acesta face parte din cercetarea mea artistică.
Într-o lume ahtiată de ideea de a se individualiza și izola de restul, tu vorbești despre lucrurile simple care ne leagă pe toți dincolo de diferențe. De ce e importantă pentru tine ideea că arta trebuie să rămână accesibilă?
Eduardo Kobra: E o chestiune foarte personală, pentru că are de-a face cu responsabilitatea pe care o resimt. Să pictez strada reprezintă cu totul altceva decât arta făcută pentru galerii, pentru spații privilegiate sau restricționate, care impun maniere diferite de lucru. Când vine vorba despre arta urbană – ei, bine, străzile n-au proprietar, nu? Pe acolo trec oameni de toate vârstele, aparținând unor culturi, religii și țări diferite. Mulți dintre ei poate că n-au intrat niciodată într-o galerie, sunt oameni simpli, din diverse comunități defavorizate. Cu cât mesajul lucrării e mai democratic, luând în calcul cât mai mulți oameni, cu atât va avea un impact mai mare. Pentru artiștii care se raportează la oraș ca la propriul atelier e un lucru de la sine înțeles. Apoi e necesar să înțelegi amplasamentul, panorama, arhitectura locului… Niciunul dintre aspecte nu trebuie să scape studiului atunci când intenționezi să realizezi o lucrare vizuală stradală.
Ai vizitat multe dintre metropolele lumii, lăsând în urma ta una sau mai multe lucrări în fiecare dintre ele. Ce înseamnă pentru tine această călătorie neîntreruptă pe Mapamond?
Eduardo Kobra: Dumnezeu mi-a îngăduit să străbat cinci continente și mai mult de 30 de țări. Am avut șansa să contemplu frumusețea pe care aceste popoare, culturi și religii au putut-o crea. Dar am văzut și mari dezechilibre sociale ce generează maladii, împiedică accesul oamenilor la cultură și la educație, hrănesc consumerismul, duc la război. Problemele ambientale, care mă preocupă foarte tare, nu sunt doar ale Americii Latine sau ale Lumii a Treia, ci și ale țărilor dezvoltate – și ele și-au devastat pădurile, nu? Întreaga lume se confruntă cu poluarea. În opinia mea, arta are rolul de a trezi conștiințe. Cu cât privim mai atent în jur, cu atât vom fi mai în măsură să le oferim copiilor noștri o lume mai bună, mai sănătoasă, o lume în care să ne pese și de comunitățile marginale, care azi trec prin foamete și lipsuri de toate felurile.
Publicul larg te știe ca pe un artist optimist, căci acoperi cu o paletă largă de culori suprafețe imense, situate în inima celor mai aglomerate orașe. De unde vine exuberanța asta cromatică?
Eduardo Kobra: Eu îmi împart lucrările în mai multe categorii. Niciuna dintre picturile mele nu e rodul întâmplării, nu e făcută doar de dragul imaginii în sine, ci pentru mesajul pe care îl poartă. Uite, de exemplu, Green Pincel (Pensula/Tușa verde) e un proiect deschis care vorbește despre protejarea mediului. Nu mizează pe culoare, ci pe reprezentări realiste, purtătoare de mesaje cu un dramatism accentuat. În Muros da memória (Zidurile memoriei) reinterpretez fotografii alb-negru sau sepia făcute în orașe ale anilor ’20-’30. O altă categorie e reprezentată de picturile tridimensionale de pe asfalt, așa-numitele lucrări anamorfice. Și în cazul lor paleta cromatică aleasă e în strânsă legătură cu tema abordată, cu mențiunea că unele dintre aceste picturi nu sunt întotdeauna colorate. E adevărat însă că partea cea mai cunoscută a operei mele e cea care constă în picturile murale foarte colorate. Și totuși, chiar și în cazul lor, cromatica nu reprezintă elementul central: mesajul și motivul pentru care au fost create ocupă locul cel mai important. Nimic nu e întâmplător când vine vorba despre culori și detalii. Spre exemplu, lucrarea dedicată lui Oscar Niemeyer, aflată în São Paulo, pe Avenida Paulista, pictură cu o înălțime de 70 de metri, include forme și culori care fac trimitere la opera arhitectului, sunt împrumutate din creațiile lui. În ce privește lucrarea din Olanda dedicată Annei Frank, cromatica și fundalul sunt inspirate de culorile din jurnalul ei. Și așa mai departe… Așadar, da, sunt preocupat de construirea unei legături încărcate de semnificații între mesaj și culoare, o legătură bine cumpănită însă.
Ai crescut în cel mai mare oraș al emisferei sudice, São Paulo, de care ești foarte legat. Dar ai stabilit o relație specială și cu New Yorkul, legătură care a început mult înaintea comenzii pentru sediul ONU. Ce anume te-a atras la acest oraș?
Eduardo Kobra: Eu cred în lucrurile care vin de la sine, iar proiectul meu newyorkez chiar așa a fost! Mereu am zis că locurile cele mai importante pentru traiectoria mea artistică și istoria mea personală sunt două la număr: São Paulo, cu periferia și comunitatea în care m-am născut, și New Yorkul. La São Paulo am cunoscut multe greutăți, dar odată depășite toate neajunsurile, tot el a fost și orașul care m-a proiectat în lumea largă. Apoi New Yorkul mi-a oferit nenumărate resurse de inspirație. La începuturile carierei mele, m-am hrănit din opera unor artiști precum Keith Haring ori Jean-Michel Basquiat și din cărțile Marthei Cooper, care fotografia graffitiuri newyorkeze de început. Nu mă așteptam să fiu invitat să pictez la New York. Acum, prima mea lucrare de acolo se află în topul celor zece locuri fotografiate cel mai mult din întregul oraș. Acest succes mi-a adus propuneri de a picta și în alte locuri din New York. E extraordinar faptul că am putut realiza o lucrare monumentală la sediul ONU, dar și altele, de exemplu, în situl unde se reconstruiește World Trade Center și în alte locuri uimitoare din Manhattan, de pildă la școala lui Jean-Michel Basquiat. Sunt încântat că „ocup” toate aceste locuri din oraș și că primesc în continuare invitații de a lucra aici și știu că fără ajutorul lui Dumnezeu nu aș fi făcut nimic din toate astea. Acum sunt în Orlando. Sunt primul artist vizual brazilian invitat de Disney și am de realizat o pictură murală la complexul Disney Springs. Așa că merg înainte cu entuziasmul meu dintotdeauna, luând fiecare nouă invitație de parcă ar fi prima!
